Statele Unite califică drept „inacceptabilă” incursiunea dronelor rusești în Polonia
[Mediafax] 13/09/2025
Mediafax Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian al Poloniei este „inacceptabilă și periculoasă”, notează Reuters. Afirmațiile oficialului american vin după ce Polonia a doborât drone rusești care i-au încălcat spațiul aerian, marcând primul caz în care un stat NATO a deschis focul împotriva unor aparate de zbor rusești de la începutul războiului din Ucraina. „Considerăm că este o evoluție inacceptabilă, nefericită și periculoasă. Fără îndoială: dronele au fost lansate intenționat. Întrebarea este dacă dronele au fost vizate în mod specific în Polonia. Polonia a respins ipoteza că incursiunea ar fi fost accidentală Există și o serie de alte posibilități, dar cred că am dori să avem toate datele și să ne consultăm cu (…)

Alte articole din Mediafax
Noul premier al Franței renunță la tăierea a două sărbători legale
Mediafax
Sebastien Lecornu, numit premier miercuri devine al (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
George Simion a participat la protestul anti-imigrație din Londra: „Pentru Charlie Kirk, pentru libertatea de exprimare, pentru prietenia dintre națiuni”
Mediafax
„Pentru Charlie Kirk, pentru libertatea de (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Adrian Câciu afirmă că nu există nicio decizie privind plafonarea prețurilor la alimente
Mediafax
Câciu a criticat declarațiile purtătorului de cuvânt al (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Bătaie sângeroasă în Craiova, între două clanuri mafiote / Un mort și nouă răniți în răfuiala care a șocat Craiova
Mediafax
Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Ministrul Apărării a oferit detalii despre drona interceptată în spațiul aerian al României
Mediafax
„Nu a fost doborâtă, nu. Radarele au interceptat-o și (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Netanyahu susține că eliminarea liderilor Hamas din Qatar ar duce la încheierea războiului din Gaza
Mediafax
„Lideriilor Hamas care locuiesc în Qatar nu le pasă de (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Spectacol total în Derby d’Italia: Juventus învinge Interul lui Cristi Chivu cu 4-3
Mediafax
Juventus a deschis scorul în minutul 14, după o (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY