Adrian Câciu afirmă că nu există nicio decizie privind plafonarea prețurilor la alimente
[Mediafax] 13/09/2025
Mediafax Câciu a criticat declarațiile purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Ene Dogioiu: „Dna Dogioiu ar trebui să își ceară scuze public! Iar pe viitor să nu mai vorbească în afara fișei postului. Pe lângă faptul că a fost contrazisă de lideri ai Coaliției de Guvernare dar și de miniștri din Guvern. Orice spune doamna Dogioiu despre Coaliția de Guvernare nu are valoare pentru că nu este purtător de cuvânt al Coaliției”, a transmis social-democratul. „Nu există nici o decizie luată cu privire la continuarea sau nu a măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimente” Acesta a subliniat că nu există o decizie a Coaliției privind continuarea sau eliminarea plafonării adaosului comercial la alimente: „În Coaliție NU EXISTĂ NICI O DECIZIE luată cu privire la continuarea sau nu a (…)

Alte articole din Mediafax
Noul premier al Franței renunță la tăierea a două sărbători legale
Mediafax
Sebastien Lecornu, numit premier miercuri devine al (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
George Simion a participat la protestul anti-imigrație din Londra: „Pentru Charlie Kirk, pentru libertatea de exprimare, pentru prietenia dintre națiuni”
Mediafax
„Pentru Charlie Kirk, pentru libertatea de (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Bătaie sângeroasă în Craiova, între două clanuri mafiote / Un mort și nouă răniți în răfuiala care a șocat Craiova
Mediafax
Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Ministrul Apărării a oferit detalii despre drona interceptată în spațiul aerian al României
Mediafax
„Nu a fost doborâtă, nu. Radarele au interceptat-o și (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Netanyahu susține că eliminarea liderilor Hamas din Qatar ar duce la încheierea războiului din Gaza
Mediafax
„Lideriilor Hamas care locuiesc în Qatar nu le pasă de (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Statele Unite califică drept „inacceptabilă” incursiunea dronelor rusești în Polonia
Mediafax
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Spectacol total în Derby d’Italia: Juventus învinge Interul lui Cristi Chivu cu 4-3
Mediafax
Juventus a deschis scorul în minutul 14, după o (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY