Turul României, cel mai important eveniment ciclist al anului, pornește pe 10 septembrie din Craiova

[Mediafax] 10/09/2025

Mediafax „Mica Buclă” revine astfel în peisajul sportiv românesc cu o ediție ce combină performanța sportivă cu promovarea unor zone cu potențial turistic și cultural remarcabil. Orașe istorice, drumuri spectaculoase și două curse dedicate amatorilor se împletesc într-un traseu gândit să aducă ciclismul mai aproape de români, anunță Federația Română de Ciclism și Agenția Națională pentru Sport, organizatorii competiției. Formată din 5 etape, ediția din acest an începe la Craiova, marchează prima sosire din istoria Turului la Slobozia, dar și revenirea în orașe precum Craiova (ultima dată în 2004), Râmnicu Vâlcea (2012), Pitești (2007), Brașov și Buzău (2019). Program și traseu Turul României 2025 9 septembrie – Prezentarea echipelor – Craiova 10 septembrie – Etapa 1: Craiova – Târgu (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Noul premier al Franței renunță la tăierea a două sărbători legale
Mediafax Sebastien Lecornu, numit premier miercuri devine al (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Adrian Câciu afirmă că nu există nicio decizie privind plafonarea prețurilor la alimente
Mediafax Câciu a criticat declarațiile purtătorului de cuvânt al (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Bătaie sângeroasă în Craiova, între două clanuri mafiote / Un mort și nouă răniți în răfuiala care a șocat Craiova
Mediafax Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Ministrul Apărării a oferit detalii despre drona interceptată în spațiul aerian al României
Mediafax „Nu a fost doborâtă, nu. Radarele au interceptat-o și (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Netanyahu susține că eliminarea liderilor Hamas din Qatar ar duce la încheierea războiului din Gaza
Mediafax „Lideriilor Hamas care locuiesc în Qatar nu le pasă de (…)
[Mediafax] - 13/09/2025
Statele Unite califică drept „inacceptabilă” incursiunea dronelor rusești în Polonia
Mediafax Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat (…)
[Mediafax] - 13/09/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY