Statele Unite vor participa la versiunea rusă a concursului Eurovision. O țară candidată la aderarea la UE, prezentă în competiție

[Mediafax] 22/08/2025

Mediafax Statele Unite îl vor trimite pe Brandon Howard, cunoscut sub numele de scenă B. Howard, la concursul muzical Intervision. Competiția muzicală va avea loc la Moscova în luna septembrie. B. Howard a fost subiectul speculațiilor că ar fi fiul lui Michael Jackson, în pofida faptului că nu există dovezi care să susțină aceste afirmații, notează POLITICO. Potrivit organizatorilor Intervision, care au anunțat participarea artistului în cadrul concursului, muzica lui Howard „depășește granițele și unește culturile”. Intervision este alternativa din era sovietică la actualul concurs muzical Eurovision și a avut loc între 1965 și 1980 în Cehoslovacia comunistă. Decizia de a readuce „la viață” această versiune a concursului a fost luată de Vladimir Putin în decursul acestui an, după ce (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Consumul insuficient de apă poate crește nivelul de stres. Care este explicația
Mediafax Acest lucru este cauzat de faptul că ele eliberează (…)
[Mediafax] - 22/08/2025
Continuă seria numirilor politice în ministerele USR. Elena Tudose, numită secretar de stat la Mediu
Mediafax Ministrul Mediului nu menționează și faptul că Elena (…)
[Mediafax] - 22/08/2025
Cutremur semnificativ aproape de Târgu Jiu. A fost resimțit și în alte județe
Mediafax Vineri, localnicii din Trâgu Jiu, județul Gorj, au (…)
[Mediafax] - 22/08/2025
Atac ucrainean asupra unei baze de drone rusești din Crimeea
Mediafax Ucraina a distrus trei drone Mohajer-6 și două drone (…)
[Mediafax] - 22/08/2025
Curs valutar, 22 august 2025: Euro a scăzut din nou. Aurul a fost ușor mai scump
Mediafax Potrivit BNR, moneda europeană a fost cotată ușor în (…)
[Mediafax] - 22/08/2025
LICITAȚIE ÎNCHIRIERE SPAȚII
Mediafax 2. Informații generale privind obiectul procedurii de (…)
[Mediafax] - 22/08/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY