Calendarul zilei 9 august: Sfântul Apostol Matia

[R3media] 8/08/2025

Sfântul Apostol Matia s-a născut în Betleem și era din seminția lui Iuda. S-a deprins din copilărie cu învățătura Sfintelor Scripturi și cunoașterea legii, având îndrumător pe sfântul, dreptul și bătrânul Simeon, purtătorul de Dumnezeu. Ascultând cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, a lăsat toate și L-a urmat împreună cu ceilalți ucenici. Pentru aceasta s-a învrednicit a fi ales între cei șaptezeci de apostoli. Faptele Apostolilor arată cum după Înălțarea la Cer a Mântuitorului, Sfinții Apostoli s-au întors de la muntele Eleon la Ierusalim și au ales doi bărbați, pe Iosif, numit Varsava sau Just și pe Matia. Sfinții Apostoli s-au rugat zicând: Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care din aceștia doi l-ai ales ca să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care Iuda (…)


    Trimite Email

Alte articole din R3media

Oana Țoiu recunoaște secretul lui Polichinelle: România a fost scoasă din Visa Waiver pentru că a anulat alegerile prezidențiale
Oana Țoiu a recunoscut secretul lui Polichinelle. Ministrul de (…)
[R3media] - 15/08/2025
Calendarul zilei 15 august: Adormirea Maicii Domnului (Sf. Maria Mare) / Ziua Marinei Române
Pe 15 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Adormirea Maicii (…)
[R3media] - 14/08/2025
Tapetul pentru Living – Povestea pereților care prind viață
Imaginează-ți că intri în living și, dintr-o dată, pereții îți (…)
[R3media] - 14/08/2025
Vremea instabilă afectează tot mai multe mașini – cum poți preveni defecțiunile cu Activ Service
Vara nu mai înseamnă doar zile toride și drumuri lungi spre mare (…)
[R3media] - 14/08/2025
Zâmbetul de joi | Sfaturi din jurnalul Sfântului Sofian Boghiu
Ieșiți zilnic la aer curat. Practicați drumeția în aer liber. (…)
[R3media] - 14/08/2025


[Toate articolele din: R3media +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY