Două persoane trimise în judecată pentru falsificarea certificatelor de handicap. Prejudiciul depășește 3 milioane de lei

[Realitatea] 19/01/2026

Ce au anunțat oamenii legii?Potrivit anchetatorilor, cei doi inculpați racolau persoane interesate de pensionarea anticipată la sediile caselor de pensii, unde le promiteau întocmirea de certificate false contra unor sume de bani. Documentele prezentau în mod nereal faptul că deținătorii aveau handicap grav permanent, oferindu-le astfel posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme, conform art. 58 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.Dosarul a fost instrumentat de Parchetul Sectorului 2 împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor. În urma anchetei, inculpații au fost deferiți justiției: unul dintre ei este acuzat de fals material în înscrisuri oficiale, înșelăciune (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Situație șocantă într-un spital de psihiatrie din Timiș: 25 de paciente, ținute în spații improprii, în timpul unor lucrări de renovare
Femeile au fost mutate într-o magazie Situația a ieșit la iveală (…)
[Realitatea] - 19/01/2026
Instigatorul de la protest, sinecurist de profesie. Câți bani are omul lui Burduja care i-a provocat pe suveraniști
Pentru gestul său, Băzăvan a fost amendat cu suma de 1.000 de lei (…)
[Realitatea] - 19/01/2026
Piure prea subțire? Trucuri simple care îl transformă rapid într-o garnitură perfectă
Eliminarea excesului de lichid, cea mai sigură soluție Una dintre (…)
[Realitatea] - 19/01/2026
Zilele lui Bolojan la cârma guvernului sunt numărate! Sorin Grindeanu: „Dacă va fi necesar, schimbăm lăutarul”
Sorin Grindeanu a declarat, luni seară, că a văzut declaraţia (…)
[Realitatea] - 19/01/2026
Regiunea în care nu a mai plouat de 400 de ani. Locul seamănă izbitor cu Marte
Imaginile surprinse în Atacama par desprinse dintr-o misiune (…)
[Realitatea] - 19/01/2026
Kelemen Hunor, despre Mercosur: ”Nimeni nu a discutat niciodată în coaliţie despre acest acord de liber schimb”
”Nimeni nu a discutat niciodată în coaliţie despre acest acord de (…)
[Realitatea] - 19/01/2026
Alertă dispariție: o adolescentă de 14 ani din Republica Moldova este de negăsit
Minora este căutată de oamenii legii Marinela este stabilită (…)
[Realitatea] - 19/01/2026


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY