Peste 100.000 de vize au fost anulate de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

[Descopera] 13/01/2026

Autoritățile americane au anunțat un număr record de vize anulate într-un singur an, în contextul noilor reguli impuse de administrația Trump privind securitatea și imigrația. Peste 100.000 de vize au fost retrase de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, potrivit Departamentului de Stat. Este cel mai mare număr raportat într-un singur an în ultimul deceniu. „Prioritatea absolută a administrației Trump este protejarea cetățenilor americani și respectarea suveranității americane”, a declarat Tommy Pigott, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de Le Figaro. Potrivit autorităților americane, 8.000 dintre vizele revocate aparțineau studenților. Alte „mii” de vize au fost retrase persoanelor implicate în infracțiuni, inlcusiv agresiuni sau conducere sub influența (…)


    Trimite Email

Alte articole din Descopera

Ce se întâmplă în corpul tău după doar 3 zile de consum excesiv de alcool?
Ce pățești după doar 3 zile de consum excesiv de alcool? Câteva (…)
[Descopera] - 13/01/2026
Hobby-urile aduc beneficii atât în viața personală, cât și la locul de muncă
În timp ce milioane de oameni își stabilesc dorințe de Anul Nou (…)
[Descopera] - 13/01/2026
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Panteon și Partenon?
Care este diferența dintre Panteon și Partenon? Dacă un prieten (…)
[Descopera] - 13/01/2026
Astronomii au calculat momentul în care vom putea vedea o supernovă de pe Pământ
Dacă ai fi ajuns la maturitate în jurul anului 1570 și ai mai fi (…)
[Descopera] - 13/01/2026
Comisia Europeană ar fi dispusă la negocieri directe cu Vladimir Putin
Comisia Europeană a ridicat public perspectiva angajării în (…)
[Descopera] - 13/01/2026
Care este și unde se află cel mai vechi rău de pe Pământ?
Un râu ar putea fi cel mai vechi de pe Pământ și curge neîntrerupt (…)
[Descopera] - 13/01/2026
Ce s-a întâmplat la un startup după ce 90% din angajați au fost înlocuiți cu Inteligența Artificială
Un startup din India a declanșat o dezbatere globală după ce a (…)
[Descopera] - 13/01/2026


[Toate articolele din: Descopera +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY