Un consilier de la Primăria Capitalei a murit la doar 47 de ani. „Era un om care te făcea să te simți mai puțin singur”
[Gândul] 9/01/2026
Un consilier de la Primăria Capitalei a decedat, vineri, la doar 47 de ani. Este vorba de Cezar Cobianu, care făcea parte din echipa Reper din cadrul Consiliului General al Municipiului București. „Sunt zile în care totul se oprește. Nu pentru că a existat un plan, ci pentru că apare o durere care ne adună pe toți, împreună, în tăcere. Pentru echipa noastră, astăzi este o astfel de zi. L-am pierdut pe Cezar Cobianu — colegul nostru, prietenul nostru, consilier general, vicepreședinte, coordonator al grupului de politici publice, mentor.Cezar a fost unul dintre acei oameni rari care nu ridică vocea ca să fie ascultați. Oamenii îl ascultau pentru că el avea ceva de spus, pentru că vorbea cu grijă, cu rigoare, cu empatie”, au anunțat cei de la REPER. „Avea un talent aparte de a pune (…)
Alte articole din Gândul
Cântăreața Monica Anghel, în vârstă de 54 de ani, a vorbit despre (…)
[Gândul] - 9/01/2026
Cine are obligația să curețe gheața și zăpada de pe trotuare este (…)
[Gândul] - 9/01/2026
Victima, o soție din Craiova, se temea că va fi auzită de agresor (…)
[Gândul] - 9/01/2026
Proprietarul barului din stațiunea de schi din Elveția, unde 40 de (…)
[Gândul] - 9/01/2026
Temperaturile foarte scăzute pun serios organismul la încercare și (…)
[Gândul] - 9/01/2026
Ministerul Educației a anunțat că ordinul de ministru care aprobă (…)
[Gândul] - 9/01/2026
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, are programată o (…)
[Gândul] - 9/01/2026
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY