Accident violent pe DN2A. Zeci de salvatori mobilizați, a fost trimis și un elicopter SMURD - FOTO

[Realitatea] 26/12/2025

Două autoturisme s-au ciocnit în jurul orei 11.15, iar în urma impactului șapte persoane au avut nevoie de ajutor medical. Una dintre victime a rămas blocată în mașină și a necesitat intervenția echipajelor specializate.Forțe importante trimise la fața loculuiInspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a mobilizat echipaje din două subunități. Pompierii de la Stația Hârșova au ajuns cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, iar Detașamentul Medgidia a trimis o autospecială pentru transportul victimelor multiple și un al doilea echipaj SMURD.În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD, având în vedere numărul persoanelor implicate și gravitatea situației.Trafic îngreunat în timpul intervențieiOperațiunea de salvare este în desfășurare, iar circulația în zona Hanul (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Probleme penale, cu droguri, în anturajul lui Ilie Bolojan. Finul premierului este acuzat de trafic de substanțe interzise
Finul premierului Ilie Bolojan, Dan Negură, fost ofițer în cadrul (…)
[Realitatea] - 26/12/2025
Avertisment pentru utilizatorii WhatsApp. Un pachet software fals a compromis mii de conturi
Mii de utilizatori au descărcat biblioteca, convinși că este o (…)
[Realitatea] - 26/12/2025
Explozie și incendiu într-un apartament din Onești. 2 tineri sunt în stare gravă, medicii fac eforturi să-i țină în viață - FOTO
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, (…)
[Realitatea] - 26/12/2025
Presa maghiară critică deschiderea unui nou tronson al Autostrăzii A7. De ce ne ironizează vecinii
Publicația VG susține că deschiderea circulației pe segmentul (…)
[Realitatea] - 26/12/2025
De ce ajungem să mâncăm prea mult de Crăciun. Cum ne influențează creierul pofta și obiceiurile
De ce creierul ne împinge să mâncăm mai mult decât avem nevoie (…)
[Realitatea] - 26/12/2025
Bolojan a scos un miliard din rezerva statului ca să dea ministerelor conduse de reziști
Cum au fost împărțiți banii Potrivit hotărârilor adoptate de (…)
[Realitatea] - 26/12/2025
Bolojan a surprins Guvernul chiar înainte de sărbători. Ce cadou le-a făcut ministrilor în ultima ședință din acest an
Fiecare ministru a primit câte un cozonac realizat la Oradea, (…)
[Realitatea] - 26/12/2025


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY