Peste 3000 de polițiști de frontieră, la datorie de sărbători. Situația din aeroporturi
[Cotidianul] 24/12/2025
„În contextul apropierii Sărbătorilor de Crăciun, Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri suplimentare pentru asigurarea unui flux fluent de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a frontierei. Zilnic, peste 3.300 de poliţişti de frontieră sunt angrenaţi în misiuni specifice, astfel încât controlul documentelor şi circulaţia la frontiere să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi fluiditate”, au transmis, marţi, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Totodată, personalul va fi suplimentat la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, Republica Moldovei și Serbia. „În perioada sărbătorilor, este estimată o creştere a traficului rutier la frontiera cu Republica Moldova, în special pe sensul de ieşire din România, având în vedere că numeroşi cetăţeni moldoveni (…)
Alte articole din Cotidianul
Cât de aproape e pacea din Ucraina
Zelenski a precizat că delegația ucraineană, din care a făcut (…)
[Cotidianul] - 24/12/2025
Guvernul a decis. Valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei din ianuarie 2026
Însă, prevederea a fost modificată în ultima clipă în ședința de (…)
[Cotidianul] - 24/12/2025
„It’s Time!” Cum a devenit Mariah Carey „Regina Crăciunului”
În săptămâna 5-11 decembrie, piesa a înregistrat 39,5 milioane de (…)
[Cotidianul] - 24/12/2025
„Un boschetar, un bișnițar!”. Lipă răbufnește după ce a fost acuzată că a primit cadouri de lux
În ultimele săptămâni, asupra Elisabetei Lipă s-au acumulat mai (…)
[Cotidianul] - 24/12/2025
Bilanț la Cultură: Cobza în UNESCO și 14 monumente reabilitate
Pe lângă aceste demersuri, sub patronajul Ministerului Culturii, (…)
[Cotidianul] - 24/12/2025
Gustul Sărbătorilor de altădată – ce mâncam, ce am uitat și ce merită păstrat
Adriana Sohodoleanu, unul dintre puținii antropologi culinar din (…)
[Cotidianul] - 24/12/2025
Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026
„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare (…)
[Cotidianul] - 23/12/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY