IQOS aduce arta mai aproape de oameni în Sibiu și Ploiești: două orașe, doi artiști și o campanie care transformă curiozitatea în experiențe vizuale inedite

[Realitatea] 22/12/2025

La Sibiu, Bianca Veșteman, artist ilustrator și scenograf, a creat pentru noul magazin IQOS o lucrare gândită ca început de poveste, nu ca rezultat final. Designul minimalist, lăsat intenționat fără culoare, a invitat publicul să intre în jocul creativității. Sub îndrumarea artistei, participanții au completat lucrarea, transformând fiecare gest într-o expresie personală.Parcursul artistic al Biancăi este marcat de curiozitate și dorința de explorare. „Îmi place să creez lumi și să mă joc cu forme și culori. Am pornit de la desen, apoi am trecut prin facultatea de urbanism, ca în final să ajung la scenografie de teatru, care mă pasionează la fel de mult ca în momentul în care am descoperit că există această meserie.”, povestește ea. „Arta pe care o creez nu poate exista fără (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Percheziții la locuința Rodicăi Stănoiu, în dosarul morții fostului ministru al Justiției - SURSE. Ce caută anchetatorii?
Oamenii legii au descins în biroul fostului ministru într-o (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
UE a pus tunurile pe plata cu numerar. De la ce sumă poți fi luat în vizor pentru tranzacții suspecte
Această relație tradițională cu banii fizici intră însă într-o (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Atacuri rusești cu rachete și drone: pene masive de curent în Ucraina. Polonia ridică avioane
”Rusia ne atacă încă o dată infrastructurile energetice. În (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Prăjitura Kati, desertul pe care îl pregătesc de sărbători gospodinele din Ardeal. Este nelipsită de pe mesele festive
Prăjitura Kati, un deliciu dulce Conține ingrediente la îndemâna (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Trump povestește cum l-a convins pe Macron condițiile sale într-o problemă sensibilă
'Acceptă acum, te rog. Fii drăguț...', i-a fi spus Trump lui (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Podcasturile REALITATEA - Ceva-n PLUS cu Ion Alexandru, cunoscutul comentator sportiv - VIDEO
:,,Eu cred că, la meciurile Naționalei de fotbal a României, (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Program special la bănci în săptămâna sărbătorilor. Unde mai găsim ghișee deschise
Crăciunul, Anul Nou și zilele libere legale din prima săptămână a (…)
[Realitatea] - 23/12/2025


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY