O anchetă de presă susține că ar putea fi vorba de „aranjamente cu terenuri publice” în Tuzla pentru viitoarea stațiune Nibiru. Investitorii spun că toate terenurile sunt în proprietate privată și sunt în Constanța
[Gândul] 19/12/2025
Proiectul ”Nibiru”, din apropierea festivalului Beach Please, este acuzat într-un material de presă de nereguli și autorii susțin că ar putea fi vorba de un aranjament cu autoritățile publice pentru terenul pe care ar urma să fie construit proiectul. De cealaltă parte, investitorii spun că nu poate fi vorba de așa ceva, întrucât terenurile, atât în fazele deja în dezvoltare, cât și din proiectele viitoare, sunt în proprietate privată. Rise Project susține că ar putea fi vorba de aranjamente administrative pentru ocolirea legii sau tranzacții controversate cu terenuri publice, într-o zonă situată la granița dintre Tuzla și Costinești. Pe de altă parte, organizatorii se apără și spun că terenurile sunt în proprietate privată. „În ceea ce privește fazele ulterioare ale proiectului, aflate (…)
Alte articole din Gândul
TikTok a semnat un acord pentru a-și vinde operațiunile din (…)
[Gândul] - 19/12/2025
Camelia Pătrășcanu a vorbit despre zodia care urmează să se (…)
[Gândul] - 19/12/2025
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a anunţat, vineri, că (…)
[Gândul] - 19/12/2025
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referitor la protestele pe tema (…)
[Gândul] - 19/12/2025
Un angajat al unei companii IT din Maastricht, Olanda, a fost (…)
[Gândul] - 19/12/2025
Lucian Viziru, în vârstă de 48 de ani, a făcut câteva dezvăluiri (…)
[Gândul] - 19/12/2025
Jurnalistul și analistul politic, Ion Cristioiu, a vorbit în cea (…)
[Gândul] - 19/12/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY