Tineri prinși când furau benzină dintr-un camion militar

[Gazeta de Sud] 10/12/2025

Poliţiştii tulceni au prins în flagrant patru tineri care furau combustibil dintr-un camion militar, cei patru fiind reţinuţi abia după ce poliţiştii au tras focuri de avertisment. Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, niciunul cu antecedente, au fost văzuţi de o persoană în timp ce sustrăgeau carburant dintr-un autocamion parcat în apropierea unei unităţi militare, iar aceasta a sunat la numărul unic de urgenţă 112. „Echipajele Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Tulcea, acţionând în sistem integrat, au ajuns rapid la faţa locului, reuşind surprinderea în flagrant delict a celor patru persoane, care, la vederea forţelor de ordine, au fugit pe un teren viran din apropiere. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestora, executând un foc de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

O profesoară de liceu ar fi amenințat elevii că le „taie degetele” cu un briceag
Anchetă la un liceu de elită din Galați după ce o profesoară ar fi (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025
De ce, doamna primar, nu avem apă caldă la robinet?
Apa caldă care ajunge rece la robinetul craiovenilor este poveste (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025
Dominic Fritz cere demiterea lui Marius Voineag și modificarea Legilor Justiției după dezvăluirile Recorder
Dominic Fritz, președintele USR, îi cere ministrului Justiției să (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025
Bucătăria italiană, primul stil gastronomic din lume recunoscut de UNESCO
Bucătăria italiană a primit în sfârșit recunoașterea pe care o (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025
Manchester City a dat lovitura la Madrid, Arsenal continuă să uimească în Ligă
Liga Campionilor a propus, miercuri seară, nu mai puțin de nouă (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025
Bolojan: Am convenit ca, până pe 19 decembrie, să am o propunere pentru numirea unui nou ministru la Apărare
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seară, că, până în (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025
SUA confiscă un petrolier în largul Venezuelei. Trump anunță „cea mai mare captură de până acum”
Forțele americane au confiscat un petrolier în largul coastei (…)
[Gazeta de Sud] - 11/12/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY