Chișinăul cere Tiraspolului să oprească presiunile asupra școlilor românești

[Cotidianul] 10/12/2025

Discuții privind funcționarea școlilor românești din regiune Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a anunțat că ședința grupurilor de lucru a vizat funcționarea instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană. „Discuţiile s-au axat pe funcţionarea instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană, respectarea drepturilor elevilor şi soluţionarea aspectelor tehnice de actualitate. Chișinăul a subliniat necesitatea încetării oricăror forme de presiune asupra elevilor şi cadrelor didactice din cele opt şcoli cu predare în limba română, inclusiv stoparea practicilor de înregistrare ilegală a minorilor în structuri militare ilegale”, au transmis autorităţile din Republica Moldova, potrivit News.ro. Probleme și (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

O furtună puternică lovește Israelul
Ploi abundente și vânt de până la 90 km/h Potrivit The Times of (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Destructurarea POT continuă. Șeful deputaților, exclus
Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată după (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Palatul Versailles mărește prețul biletelor pentru unii turiști
Preţul pentru aceste categorii va ajunge la 35 de euro faţă de 32 (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Franța și-ar putea redeschide bordelurile
Partidul va depune în curând un proiect de lege care să permită (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Sportivii contestă regulile WTA privind jucătorii transgen
Politica WTA privind sportivii transgen Potrivit News.ro, (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Refuză să-și ridice premiul Nobel pentru pace de frică
Ar fi fost prima apariției în public a laureatei premiului Nobel (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Lia Savonea, prima reacție după documentarul Recorder
Jurnaliștii Recorder au cercetat timp de un an și jumătate modul (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY