Franța și-ar putea redeschide bordelurile

[Cotidianul] 10/12/2025

Partidul va depune în curând un proiect de lege care să permită redeschiderea bordelurilor sub formă de cooperative, a declarat Jean-Philippe Tanguy. „Prostituatele ar fi împărătese în propriul lor regat”, a declarat Tanguy pentru postul de radio francez RTL. Subiectul a fost readus în atenţie de deputatul Jean‑Philippe Tanguy care susţine că bordelurile ar trebui să funcţioneze ca “cooperative” administrate chiar de lucrătoarele sexuale, nu de proxeneţi. El a prezentat deja un prim draft al legii şi afirmă că are sprijinul conducerii partidului extremist, scrie Le Monde. Deputatul Tanguy susţine că schimbarea legii din 2016 care penalizează clienţii şi are ca scop combaterea prostituţiei a avut efecte negative. Propunerea urmăreşte ca lucrătoarele să aibă control asupra muncii lor, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

O furtună puternică lovește Israelul
Ploi abundente și vânt de până la 90 km/h Potrivit The Times of (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Destructurarea POT continuă. Șeful deputaților, exclus
Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată după (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Palatul Versailles mărește prețul biletelor pentru unii turiști
Preţul pentru aceste categorii va ajunge la 35 de euro faţă de 32 (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Sportivii contestă regulile WTA privind jucătorii transgen
Politica WTA privind sportivii transgen Potrivit News.ro, (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Refuză să-și ridice premiul Nobel pentru pace de frică
Ar fi fost prima apariției în public a laureatei premiului Nobel (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
Lia Savonea, prima reacție după documentarul Recorder
Jurnaliștii Recorder au cercetat timp de un an și jumătate modul (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025
BNS vine cu analiza salariului minim din economie, ”județ cu județ”
”Avem județe în România în care, din total contracte de muncă (…)
[Cotidianul] - 10/12/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY