Securitatea energetică a României, pe marginea prăpastiei, după incidentul de la Paltinu. Specialiștii dezvăluie ce a salvat țara noastră să intre în beznă: „Data viitoare e posibil să nu mai avem norocul de acum”
[Gândul] 4/12/2025
Incidentul de la Barajul Paltinu – în urma căruia peste 100.000 de persoane au rămas fără apă potabilă – ar fi putut să producă repercusiuni grave și în sistemul energetic românesc. Mai exact, în ultimele 24 de ore, hidroenergia a salvat România de la colapsul sistemului energetic, după incidentul de la Barajul Paltinu și oprirea Centralei Electrotermice de la Brazi, exact în momentul în care vântul și soarele au dispărut complet din balanța electroenergetică națională. „Fără hidro, țara posibil să fi fost în beznă„ Asociația România Inteligentă (ARI) vorbește, potrivit Mediafax.ro, despre realitatea care de la cele mai înalte funcții în stat este ignorată, în timp ce întârzie sau blochează finalizarea hidrocentralelor și repetă obsesiv că „mai bine vom face parcuri fotovoltaice decât (…)
Alte articole din Gândul
De ce ne punem ghetuțele la ușă de Moș Nicolae. Care este originea acestei tradiții
Anual, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, milioane de copii din (…)
[Gândul] - 4/12/2025
Doi minori au fost reţinuţi de poliţiştii din Caraş-Severin. Autoritățile îi suspectează că ar fi pus osii pe linia ferată
Polițiștii din Caraș-Severin au reținut doi minori în urma (…)
[Gândul] - 4/12/2025
Prin ce a trecut Alexandra Stan cu un fost partener. ”M-a dat afară din casă după ce mi-a tras și două palme”
Cântăreața Alexandra Stan, în vârstă de 36 de ani, a vorbit despre (…)
[Gândul] - 4/12/2025
Cancelarul Austriei îl primește pe premierul Ilie Bolojan cu onoruri militare. Cei doi vor discuta despre cooperarea în domeniul energetic
Premierul Ilie Bolojan face joi o vizită oficială la Viena, în (…)
[Gândul] - 4/12/2025
Încă o zi până la tragerea la SORȚI pentru Cupa Mondială 2026! Ce surprize pregătește FIFA
Tragerea la sorţi pentru grupele Cupei Mondiale de fotbal 2026 va (…)
[Gândul] - 4/12/2025
Un jurnalist ucrainean a găsit-o pe așa-zisa fiică a lui Putin la Paris. Cine este și ce i-a spus jurnalistului despre războiul purtat de tatăl ei
Un jurnalist ucrainean pe nume Dmitro Sviatnenko a surprins-o pe o (…)
[Gândul] - 4/12/2025
Câte ouă trebuie să folosim pentru o maioneză perfectă. Care este trucul chefilor ca să nu se taie
Pregătirea maionezei poate părea simplă, însă multe persoane (…)
[Gândul] - 4/12/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





