Spune-mi dacă mănânci brânză ca să-ți spun dacă vei dezvolta demență

[Descopera] 30/11/2025

Încă nu avem un tratament pentru demență, dar lista factorilor care pot influența riscul este tot mai mare: exercițiul fizic, alimentația, consumul de alcool, viața socială și chiar felul în care ascultăm muzică. Acum, cercetările adaugă pe listă și consumul de brânză. Dacă mănânci brânză, ai putea să te ferești de demență. Mănânci brânză? Ai putea fi ferit de demență! Un studiu realizat în Japonia, la solicitarea companiei Meiji Co., a analizat datele a 7.914 persoane cu vârsta de 65 de ani sau mai mult. Jumătate dintre participanți consumau brânză cel puțin o dată pe săptămână, iar cealaltă jumătate nu mânca deloc. Starea lor de sănătate a fost monitorizată timp de trei ani. În grupul celor care consumau brânză, 134 de persoane au dezvoltat demență (3,4%); în grupul celor care nu (…)


    Trimite Email

Alte articole din Descopera

Cristale de elemente din pământuri rare au fost descoperite, în premieră, într-o plantă
Oamenii de știință tocmai au descoperit o superputere incredibilă (…)
[Descopera] - 30/11/2025
Misterul dispariției mayașilor, mai complicat decât s-a crezut. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Între anii 750 și 900, populația din zona joasă a civilizației (…)
[Descopera] - 30/11/2025
O creatură ce pare desprinsă din legende trăiește în zilele noastre
Cu încruntări demne de dinozauri și cu spini ca niște săgeți pe (…)
[Descopera] - 30/11/2025
A fost găsită celula imunitară care încetinește îmbătrânirea
A fost găsită celula imunitară care încetinește îmbătrânirea. O (…)
[Descopera] - 30/11/2025
Mit și adevăr: Cum funcționează cuptorul cu microunde?
Dacă ai crescut în era modernă a cuptoarelor cu microunde, (…)
[Descopera] - 30/11/2025
Cum au coexistat doi strămoși umani antici în aceeași zonă? O nouă cercetare încearcă să răspundă
Cum au coexistat doi strămoși umani antici în aceeași zonă? Cu (…)
[Descopera] - 30/11/2025
Ce s-a întâmplat cu o stea gigantă roșie după ce „a înghițit” o planetă?
Ce a pățit o stea care și-a „mâncat” o planetă? Steaua gigantă (…)
[Descopera] - 30/11/2025


[Toate articolele din: Descopera +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY