Cu penali în funcții publice. Ionuț Cristache: „Totul e negociabil/Dintr-odată Nicușor Dan s-a băgat în penal”
[Gândul] 20/11/2025
Într-o ediție transmisă live a emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, moderatorul a comentat alături de invitatul său Doru Bușcu, redactor-șef Cațavencii, dublul standard al puterii. Astfel, apreciază jurnalistul Gândul, tonul e dat chiar de la vârf prin intervențiile la limita Constituției ale președintelui Nicușor Dan.De altfel, chiar specialiștii în drept au avertizat că președintele își depășește competențele (Detalii AICI). Președintele cere urgentarea dosarului lui Vlad Voiculescu Cel mai relevant exemplu în acest sens este numirea de către Nicușor Dan a fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, implicat într-o anchetă penală în care este acuzat de corupție, în funcția de consilier onorific. Președintele a cerut în mod public urgentarea acestui dosar. Dialogul dintre (…)
Alte articole din Gândul
Afecțiunea cronică de care ar fi suferit fetița, moartă în urma unei anestezii la clinica de stomatologie. Descoperirea poate schimba cursul anchetei
Fetița, în vârstă de doi ani, care a murit după o anestezie la (…)
[Gândul] - 20/11/2025
CCR îi strică planurile lui Bolojan. Premierul voia să crească taxele de la 1 ianuarie, dar judecătorii au stabilit termen de judecată pe 4 februarie
Judecătorii Curții Constituționale strică planurile Guvernului, (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Institutul de Imbunătățiri Funciare, fără acreditare din 2021, dar funcţionează cu angajaţi pensionaţi şi curent luat de la vecini
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri (…)
[Gândul] - 20/11/2025
A fost descoperită prima „PARCARE” din istoria omenirii. Cu ce se deplasau strămoșii noștri
Arheologii au identificat prima „parcare” din istoria omenirii, (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Daniel Băluţă, susţinut oficial şi de partidul fostului primar al Sectorului 3. Joi, a fost semnat protocolul de colaborare
PUSL și PSD semnează joi un protocol privind susținerea (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Alertă maximă în Indonezia, după erupția unui mare vulcan. Un nor de cenușă de doi kilometri a acoperit muntele. Sute de oameni au fost evacuați
Autoritățile din Indonezia au anunțat cel mai înalt nivel de (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Apocalipsa din privat. Peste 13.000 de firme și-au suspendat activitatea în 2025. 19.000 de români și-au pierdut deja locul de muncă
Tot mai multe companii își închid porțile, sufocate de creșterea (…)
[Gândul] - 20/11/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





