Institutul de Imbunătățiri Funciare, fără acreditare din 2021, dar funcţionează cu angajaţi pensionaţi şi curent luat de la vecini
[Gândul] 20/11/2025
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare, aflat în jurisdicţia Ministerului Agriculturii, este decuplat de la utilităţi însă continuă să funcţioneze fără acreditare, cu datorii şi cu patru angajate, din care trei sunt pensionate. În urma unei anchete a celor de la Digi 24, s-a aflat că trei dintre cele patru angajate ale institutului vin la serviciu, deşi nu şi-au mai primit salariile de luni bune. Din cauza datoriilor, instituţia a fost decuplată de la utilităţi, însă a găsit o soluţie ca să funcţioneze radiatoarele şi calculatoarele: au tras un cablu de la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, aflată în aceeaşi curte. Apă şi căldură nu au, dar nici acreditare de funcţionare nu mai are institutul, încă din 2021. Conform legii, fără o astfel de (…)
Alte articole din Gândul
Afecțiunea cronică de care ar fi suferit fetița, moartă în urma unei anestezii la clinica de stomatologie. Descoperirea poate schimba cursul anchetei
Fetița, în vârstă de doi ani, care a murit după o anestezie la (…)
[Gândul] - 20/11/2025
CCR îi strică planurile lui Bolojan. Premierul voia să crească taxele de la 1 ianuarie, dar judecătorii au stabilit termen de judecată pe 4 februarie
Judecătorii Curții Constituționale strică planurile Guvernului, (…)
[Gândul] - 20/11/2025
A fost descoperită prima „PARCARE” din istoria omenirii. Cu ce se deplasau strămoșii noștri
Arheologii au identificat prima „parcare” din istoria omenirii, (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Daniel Băluţă, susţinut oficial şi de partidul fostului primar al Sectorului 3. Joi, a fost semnat protocolul de colaborare
PUSL și PSD semnează joi un protocol privind susținerea (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Alertă maximă în Indonezia, după erupția unui mare vulcan. Un nor de cenușă de doi kilometri a acoperit muntele. Sute de oameni au fost evacuați
Autoritățile din Indonezia au anunțat cel mai înalt nivel de (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Apocalipsa din privat. Peste 13.000 de firme și-au suspendat activitatea în 2025. 19.000 de români și-au pierdut deja locul de muncă
Tot mai multe companii își închid porțile, sufocate de creșterea (…)
[Gândul] - 20/11/2025
Suntem cu un pas mai aproape de OCDE. Nicușor Dan: „România a făcut încă un pas decisiv spre aderare”
Președintele Nicușor Dana anunțat, joi, că România se apropie (…)
[Gândul] - 20/11/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





