O istorie a privilegiilor. Pensiile speciale, din 1997 până azi
[Cotidianul] 18/11/2025
Pensiile speciale au fost create ca formă de garanție pentru anumite categorii profesionale care sunt supuse unui grad ridicat de stres, risc sau care au restricții pe timpul activității. Magistrații, spre exemplu, nu pot ocupa alte funcții publice (cu excepția celor didactice), nu pot avea funcții în companii, nu pot practica orice activitate economică ce presupune administrarea unei firme. De asemenea, nu pot obține venituri suplimentare din consultanță juridică, avocatură, notariat. Acelorași restricții sunt supuși diplomații. Astfel, există o parte bazată pe contributivitate și acea parte „specială”, suportată de bugetul de stat. Pensiile speciale au devenit un element de frustrare la nivelul societății. Când au fost introduse pensiile speciale Primii care au primit pensii de (…)
Alte articole din Cotidianul
1 octombrie, zi dedicată vârstnicilor, ar putea deveni liberă
„Eu sunt profesoară şi profesorii primesc şi ei teme. În seara (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Prețul uriaș plătit pentru chirie de Prefectura București. MAI a trimis Corpul de Control
„A fost trimis Corpul de Control al MAI la Prefectura Bucureşti (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Caiet rar al lui Constantin Brâncuşi, descoperit în Țările de Jos
Caietul, compus din 39 de schiţe, nouă semnături şi cinci note ale (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Reformă, dar nu prea. Pensiile speciale au ajuns tot la mâna magistraților
Succesul noului demers legislativ ar depinde de buna-credință a (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Mii de tone de azotat de amoniu, depozitate ilegal. Firme amendate de Garda de Mediu
Conform normelor de mediu, substanțele periculoase, așa cum este (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Cum protejează CJUE cei 1 000 000 de români care trăiesc din salariul minim
În România, aproximativ unul din patru angajați este plătit cu (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Modul de acţiune al Jandarmeriei, schimbat din temelii
Jandarmeria păzeşte peste 1.400 de obiective, cu 55% din personal. (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY