1 octombrie, zi dedicată vârstnicilor, ar putea deveni liberă

[Cotidianul] 18/11/2025

„Eu sunt profesoară şi profesorii primesc şi ei teme. În seara aceasta, am primit o temă de la dumneavoastră şi promit că o voi rezolva. Mi s-a recomandat ca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice să fie declarată zi liberă, pentru a-i cinsti pe părinții și bunicii noștri” a declarat senatorul PNL Monica Anisie. Provocările legate de îmbătrânire au fost dezbătute, timp de două zile, în cadrul unui Congres Național pentru Îmbătrânirea Activă, organizat la Palatul Parlamentului. The post 1 octombrie, zi dedicată vârstnicilor, ar putea deveni liberă appeared first on Cotidianul RO.


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Prețul uriaș plătit pentru chirie de Prefectura București. MAI a trimis Corpul de Control
„A fost trimis Corpul de Control al MAI la Prefectura Bucureşti (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Caiet rar al lui Constantin Brâncuşi, descoperit în Țările de Jos
Caietul, compus din 39 de schiţe, nouă semnături şi cinci note ale (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Reformă, dar nu prea. Pensiile speciale au ajuns tot la mâna magistraților
Succesul noului demers legislativ ar depinde de buna-credință a (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Mii de tone de azotat de amoniu, depozitate ilegal. Firme amendate de Garda de Mediu
Conform normelor de mediu, substanțele periculoase, așa cum este (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Cum protejează CJUE cei 1 000 000 de români care trăiesc din salariul minim
În România, aproximativ unul din patru angajați este plătit cu (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Modul de acţiune al Jandarmeriei, schimbat din temelii
Jandarmeria păzeşte peste 1.400 de obiective, cu 55% din personal. (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025
Achizițiile secrete de aur ale Chinei, un pariu contra dolarului
Achizițiile de aur ale Chinei pot fi de zece ori mai mari decât (…)
[Cotidianul] - 18/11/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY