Taxa pe mâncare devine realitate în UE. Ce alimentele vor fi supraimpozitate, inclusiv în România

[Gândul] 17/11/2025

Uniunea Europeană va introduce o nouă taxă pe alimentele ultra-procesate, bogate în zahăr, grăsimi sau sare, care în fapt sunt chiar nocive pentru sănătatea noastră, dar care, din păcate constituie singura sursă de hrană pentru mulți dintre cei cu venituri mici. Cu alte cuvinte, noua măsură se traduce prin costuri mai mari la raft pentru toate statele membre, inclusiv pentru români. Comisia Europeană a aprobat introducerea unei taxe unice la nivelul Uniunii Europene pentru alimentele ultra-procesate, în special cele cu un conținut ridicat de zahăr, sare sau grăsimi. Măsura, prezentată sub forma unei „microtaxe”, are ca obiectiv încurajarea unei alimentații mai sănătoase și reducerea consumului de produse nocive. Practic, noua taxă va fi aplicată direct producătorilor, însă efectele vor (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Rețeta bunicii de VINETE la borcan cu usturoi. Un deliciu tradițional românesc simplu și gustos, numai bun de pus în cămară
Odată cu venirea frigului, multe gospodine se pregătesc deja să (…)
[Gândul] - 17/11/2025
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.362. Kievul cere mai mulți bani pentru producția de drone
Războiul din Ucraina a intrat luni, 17 noiembrie 2025, în a (…)
[Gândul] - 17/11/2025
Otrăvire cu pizza congelată. Cum a încercat un bărbat din Germania să scape de soția sa pentru a începe o nouă viață alături de amantă
Pentru că își dorea să înceapă o viață nouă alături de noua sa (…)
[Gândul] - 17/11/2025
Zi decisivă pentru Klaus Iohannis. FISC-ul ar urma să înceapă procedurile pentru a pune sechestru pe casa din Sibiu
Astăzi este ziua în care FISC-ul ar urma să înceapă procedurile (…)
[Gândul] - 17/11/2025
Programul Catedralei Mântuirii Neamului de sărbători. Când se poate vizita și ce slujbe se vor ține
Creștinii care doresc să participe la slujbele și rugăciunile (…)
[Gândul] - 17/11/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY