RAR ia la puricat operatorii care vând vehicule second-hand
[Cotidianul] 11/11/2025
A demarat în acest sens o acţiune de informare şi control la nivel naţional, având ca obiect atât verificarea modului în care operatorii își respectă obligațiile, cât și creşterea transparenţei pe piaţa vehiculelor second-hand. Potrivit unui comunicat al RAR, remis marţi Agerpres, în ultima perioadă, instituţia a înregistrat numeroase sesizări referitoare la comercializarea de vehicule utilizate pentru care nu s-a emis CIV, astfel că se vor face verificări la toţi operatorii economici care pun la dispoziţie vehicule utilizate. RAR subliniază că scopul acestor controale este asigurarea respectării legislaţiei în vigoare şi protejarea consumatorilor Astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (5) din OG 78/2000, „la înstrăinarea vehiculului rutier ultimul proprietar al acestuia are (…)
Alte articole din Cotidianul
La mulți ani, Ştefan Bănică!
Îl vom întâlni la Concertele de Crăciun, un eveniment devenit (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
Nicuşor Dan: Moştenirea Seniorului este astăzi mai actuală decât oricând
Nicușor Dan a depus o coroană la Monumentul Corneliu Coposu, la 30 (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
Robert Treviño, pentru prima dată la Filarmonica George Enescu
Dialog despre energie și muzică
Întâlnirea face parte din seria (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
ANPC sparge rețeaua IFN-urilor
Potrivit News.ro, printre principalele probleme descoperite se (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
Cristian Tudor Popescu, la 30 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu
Fratele celor uciși de patrie
Clinic vorbind, Corneliu Coposu a (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
Zinedine Zidane își anunță revenirea
Zinedine Zidane a fost prezent luni seara la Toulon pentru un meci (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
Anchetă la Vatican după acuzații de antisemitism
Scriitoarea a povestit incidentul din 29 octombrie pentru (…)
[Cotidianul] - 11/11/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY