Sarkozy s-a făcut „scriitor”. Citește Contele de Monte Cristo și Viața lui Iisus. Detalii despre prima zi în pușcărie a fostului președinte francez
[Gândul] 22/10/2025
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a început să scrie o carte în prima sa seară la închisoare, a declarat avocatul său, Jean-Michel Darrois, scrie La Depeche. Se pare că după ce a obținut un permis de vizită într-un timp record, Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a putut vorbi cu unul dintre avocații săi, Jean-Michel Darrois, care a descris atmosfera în care se află fostul șef de stat. „E ca în orice închisoare, e mult zgomot”, a explicat el, înainte de a adăuga: „Nu va renunța. Astăzi (ieri), a început să-și scrie cartea și a făcut puțin sport.” Soția sa, Carla Bruni, l-a vizitat și ea. Avocatul fostului președinte a mai precizat că Sarkozy a luat cu el în celulă două cărți: „Contele de Monte Cristo” și „Viața lui Iisus Hristos”. Potrivit sursei citate, fostul președinte și-a (…)

Alte articole din Gândul
Kostas Passaris a ajuns pe lista celor mai săraci criminali din închisorile românești. „Monstrul din Caracal”, mai bogat decât „Fiara din Balcani”
Criminalul grec Konstantinos Passaris a ajuns pe lista celor mai (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Reîncepe războiul familiilor Trump-Clinton. Motivul, Sala de bal de la Casa Albă. Hillary Clinton îl acuză pe eternul său rival că „distruge” Casa poporului american. În scandal au intervenit (…)
Inițiativa președintelui american, Donald Trump, de a ridica o (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Cu cât a crescut inflația, de fapt. Gândul face o analiză direct pe bonurile de cumpărături. Unele prețuri s-au TRIPLAT
Românii resimt inflația din plin și nu doar în tabelele Băncii (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Trump anunță că a anulat întâlnirea cu Putin: “Am simțit mereu că vrea toată Ucraina. Nu îl voi lăsa!”
Președintele Donald Trump s-a întâlnit cu secretarul general al (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Dan Dungaciu: „MENTALITATEA europeană – Mai bine pierde Ucraina tot decât să negocieze cu Putin”
În emisiunea „Marius Tucă Show” din 22 octombrie 2025, prof. univ. (…)
[Gândul] - 22/10/2025
TRUMP pune SANCȚIUNI pe marile companii de petrol ale Rusiei și îi cere lui Putin să ÎNCETEZE FOCUL în Ucraina și să accepte un ARMISTIȚIU. America nu vrea ca Rusia să ia TOATĂ Ucraina
Știrea inițială:
După anularea Summitului Păcii de la Budapesta, (…)
[Gândul] - 22/10/2025
Dan Dungaciu: „Orice se va întâmpla în războiul din UCRAINA, Europa va rămâne în război cu Rusia pe termen nelimitat”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan (…)
[Gândul] - 22/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY