Kostas Passaris a ajuns pe lista celor mai săraci criminali din închisorile românești. „Monstrul din Caracal”, mai bogat decât „Fiara din Balcani”
[Gândul] 23/10/2025
Criminalul grec Konstantinos Passaris a ajuns pe lista celor mai săraci criminali din penitenciarele românești. Potrivit unor documente oficiale, „Fiara din Balcani” are probleme cu banii, motiv pentru care a solicitat ajutor din partea statului. Konstantinos Passaris a fost condamnat la închisoare pe viață pentru omor deosebit de grav după ce, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, a ucis doi agenți de pază ai unei case de schimb valutar și a fugit cu aproximativ 575 milioane lei vechi. La momentul respectiv, grecul era drogat și ar fi vrut doar să-i demonstreze unei prostituate, care îl însoțea, cât de ușor poate să facă rost de bani. În România, bărbatul se ascundea de autoritățile elene după ce reușise să evadeze cu ajutorul unui pistol pe care îl primise de la Paul Popa un (…)

Alte articole din Gândul
Reîncepe războiul familiilor Trump-Clinton. Motivul, Sala de bal de la Casa Albă. Hillary Clinton îl acuză pe eternul său rival că „distruge” Casa poporului american. În scandal au intervenit (…)
Inițiativa președintelui american, Donald Trump, de a ridica o (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Cu cât a crescut inflația, de fapt. Gândul face o analiză direct pe bonurile de cumpărături. Unele prețuri s-au TRIPLAT
Românii resimt inflația din plin și nu doar în tabelele Băncii (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Trump anunță că a anulat întâlnirea cu Putin: “Am simțit mereu că vrea toată Ucraina. Nu îl voi lăsa!”
Președintele Donald Trump s-a întâlnit cu secretarul general al (…)
[Gândul] - 23/10/2025
Dan Dungaciu: „MENTALITATEA europeană – Mai bine pierde Ucraina tot decât să negocieze cu Putin”
În emisiunea „Marius Tucă Show” din 22 octombrie 2025, prof. univ. (…)
[Gândul] - 22/10/2025
TRUMP pune SANCȚIUNI pe marile companii de petrol ale Rusiei și îi cere lui Putin să ÎNCETEZE FOCUL în Ucraina și să accepte un ARMISTIȚIU. America nu vrea ca Rusia să ia TOATĂ Ucraina
Știrea inițială:
După anularea Summitului Păcii de la Budapesta, (…)
[Gândul] - 22/10/2025
Dan Dungaciu: „Orice se va întâmpla în războiul din UCRAINA, Europa va rămâne în război cu Rusia pe termen nelimitat”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan (…)
[Gândul] - 22/10/2025
Trump neagă știrea trasmisă de WSJ potrivit căreia SUA ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete occidentale cu rază lungă
După ce oranizarea summitului de la Budapesta dintre SUA și Rusia (…)
[Gândul] - 22/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY