Poezia scrisă în limbi artificiale sau dispărute. Cum sună versurile în esperanto, toki pona sau în limbile inventate de scriitori?

În istoria literaturii, poezia a explorat întotdeauna limitele expresiei umane. Dar ce se întâmplă când versurile nu sunt scrise în limbi naturale, ci în limbi artificiale, dispărute sau inventate? De la esperanto, cea mai cunoscută limbă artificială, la toki pona, un experiment minimalist de doar 120 de cuvinte, și până la quenya și sindarin, limbile elfilor create de J.R.R. Tolkien, poezia scrisă în aceste sisteme lingvistice ne provoacă să ne întrebăm: ce se pierde și ce se câștigă atunci când cuvintele nu aparțin niciunei culturi tradiționale? Cum rezonează emoția atunci când nu o putem înțelege instinctiv? Și, mai ales, de ce ar alege cineva să scrie versuri într-o limbă pe care aproape nimeni nu o vorbește? De ce scrie cineva poezie într-o limbă care nu există? Utopia (…)