O pictură a lui Pablo Picasso ar fi fost FURATĂ. Tabloul în valoare de 600.000 € trebuia să ajungă în Granada, dar a dispărut pe durata transportării

[Gândul] 16/10/2025

O pictură realizată și semnată de Pablo Picasso în 1919, cunoscută ca „Natura statică cu chitara”, a fost furată, intrând astfel în rândul artefactelor istorice de mare valoare (precum Coiful de la Coțofenești și brățările dacice) care au fost jefuite în acest an. Aflată în posesia unui colecționar, trebuia să fie transportată în orașul Granada, însă a dispărut în drum dinspre Madrid. Tabloul avea dimensiunile de 12,7 cm x 9,8 cm. Făcea parte dintr-un lot de exponate împrumutate (alte opere de artă). Pictura valora 600.000 de euro. Pictura care este dată dispărută ar fi fost furată Lotul operelor de artă, care erau ambalate, trebuia să sosească din Madrid cu o dubă, vineri, 3 octombrie. Urmau să fie despachetate sub supraveghere video de către personalul fundației Caja Granada și (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Autoritățile, din nou, nepregătite: Mută oamenii din hoteluri în apartamente închiriate de PMB. E prefectul supărat de dimineață
Zeci de locuințe au fost afectate în urma exploziei, care a avut (…)
[Gândul] - 17/10/2025
Ceaiul și cafeaua pot DISTRUGE sănătatea dacă nu sunt consumate în mod corespunzător. Ce soluții propun specialiștii
Mulți medici nutriționiști recomandă cafeaua și ceaiul pentru (…)
[Gândul] - 17/10/2025
FOTO. Cum face ECONOMII Oana Lis. ”Învăț tot felul de trucuri”
Oana Lis, în vârstă de 46 de ani, a spus ce anume face pentru a (…)
[Gândul] - 17/10/2025
Experții de la Protecție Antiexplozivă fac cercetări la locul dezastrului din cartierul Rahova, pentru a stabili cauza deflagrației
INSEMEX Petroșani a trimis în urmă cu puțin timp o echipă în zona (…)
[Gândul] - 17/10/2025
Comunitatea internațională continuă demersurile împotriva programului NUCLEAR iranian. Noua Zeelandă a reimpus sancțiuni Teheranului
Noua Zeelandă reimpune sancțiuni împotriva Iranului din cauza (…)
[Gândul] - 17/10/2025
Țara arde, Bolojan vrea alegeri la finalul lui noiembrie sau început de decembrie
Ilie Bolojan a anunțat astăzi că săptămâna viitoare va propune ca (…)
[Gândul] - 17/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY