Un studiu ar fi descoperit un posibil leac pentru demență
[Descopera] 8/10/2025
Deținerea unui scop în viață ar putea reduce riscul de a dezvolta demență, potrivit unui studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea din California, Davis (SUA). Rezultatele se bazează pe date colectate de la 13.765 de participanți cu vârste de peste 45 de ani, care au fost monitorizați între 2006 și 2020 în cadrul unui amplu studiu longitudinal derulat în SUA. Cercetătorii au analizat informații esențiale despre starea psihologică a voluntarilor (inclusiv sentimentul de scop în viață) și eventualele deficiențe cognitive, folosind chestionare de urmărire aplicate pe o perioadă de până la 15 ani. Conform datelor, persoanele cu un puternic sentiment al scopului în viață au prezentat un risc cu aproximativ 28% mai mic de a dezvolta demență. În cazurile în care declinul (…)

Alte articole din Descopera
Ciupercile care pot ameliora durerea și depresia
Cercetătorii de la Penn Medicine (SUA) au descoperit că (…)
[Descopera] - 9/10/2025
Astronomii au aflat, în sfârșit, cum s-au aprins „luminițele” la începutul Universului
S-ar putea ca, în sfârșit, să știm ce a „aprins primele lumini ale (…)
[Descopera] - 9/10/2025
Telescopul Webb tocmai a răsturnat tot ce au crezut cercetătorii despre viața în Univers
Telescopul Spațial James Webb (JWST) al NASA a detectat o moleculă (…)
[Descopera] - 9/10/2025
Cerul ascunde „spiriduși” și „elfi”: fenomene electrice rare ale Pământului
În timp ce fulgerele clasice luminează cerul furtunos și cutremură (…)
[Descopera] - 9/10/2025
Cel mai mare muzeu al ceasurilor din lume
Situat undeva la poalele munților elvețieni Jura, Muzeul (…)
[Descopera] - 9/10/2025
Ce te face nesigur și cum să dezvolți încrederea în sine: „Încrederea autentică este silențioasă și constantă; aroganța este zgomotoasă și defensivă”
La o primă vedere, un prieten, un coleg, un șef sau omul pe care (…)
[Descopera] - 9/10/2025
Cum să fii plăcut fără să-ți pierzi autenticitatea
Ne naștem cu nevoia de apartenență, asta fără îndoială. Și din (…)
[Descopera] - 9/10/2025
[Toate articolele din: Descopera +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY