După patru luni, Nicușor Dan își numește mâine garnitura de consilieri. Printre ei, Eugen Tomac, Ludovic Orban și Marius Lazurca. Peste zece numiri vor fi făcute, iar mulți dintre foștii colaboratori ai președintelui de la Primăria Capitalei se vor transfera la Cotroceni

[Gândul] 5/10/2025

După îndelungi calcule, la mai bine de patru luni de la instalarea în funcția de președinte, Nicușor Dan pare, în sfârșit, pregătit să-și numească echipa de la Palatul Cotroceni. Potrivit informațiilor obținute de Gândul, șeful statului urmează să anunțe luni, 6 octombrie, numirea oficială a noilor consilieri prezidențiali. Este vorba despre un grup de peste zece oameni, printre care europarlamentari, diplomați, profesori și foști colaboratori din Primăria Capitalei. Surse din Administrația Prezidențială au precizat pentru Gândul că, în ultimele zile, a avut loc o discuție de principiu între președinte și viitorii consilieri. Lista, aflată deja în forma finală, include nume sonore din politică, diplomație și mediul academic, dar și figuri familiare din perioada mandatului său de primar (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Interviu INEDIT cu prinţul William:”2024 a fost cel mai greu an al vieții mele. Sunt mândru de soția mea și de tatăl meu”
Prinţul William a declarat că 2024, anul în care soţia sa, Kate, (…)
[Gândul] - 5/10/2025
Adevărul despre Tăblițele de la Tărtăria: sunt sau nu prima scriere din lume. Daniel Roxin: „Părerile sunt împărțite”
În cel mai nou episod al podcastului ALTCEVA, cu Adrian Artene, a (…)
[Gândul] - 5/10/2025
Greșeala care te poate îmbolnăvi, atunci când vine frigul. Ce să NU faci niciodată în casă
Atunci când vine frigul, multe persoane tind să țină geamurile (…)
[Gândul] - 5/10/2025
Serviciile ucrainene de informații acuză CHINA că ar furniza Rusiei date despre țintele din Ucraina
China furnizează informații Rusiei pentru a permite Moscovei să (…)
[Gândul] - 5/10/2025
Sute de mii de oameni au organizat noi PROTESTE pro-Palestina în Italia. Au fost înregistrate și ciocniri cu Poliția
Sute de mii de oameni au ieșit sâmbătă în stradă în Italia, pentru (…)
[Gândul] - 5/10/2025
Ce să faci pentru a avea energie nelimitată, zilnic. Ce spun neurologii
Te-ai gândit vreodată ce ar trebui să faci pentru a avea cât mai (…)
[Gândul] - 5/10/2025
O doctoriță din Bihor, acuzată că a luat mită, decedată într-un accident rutier. În maşina ei, s-au găsit sume mari de bani
O doctoriță implicată în scandalul șpăgilor de la Casa Județeană (…)
[Gândul] - 5/10/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY