Cum au fost ÎNȘELATE două femei din Brașov de un constănțean, cu aproape 70.000 de lei. Ce le-a promis bărbatul
[Gândul] 2/10/2025
Polițiștii de Investigații Criminale Brașov fac cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, după ce un bărbat din Constanța a înșelat două femei din Brașov. Suspectul le-ar fi determinat să efectueze mai multe transferuri de bani, sub pretextul sprijinirii acestora de a licita pentru achiziționarea unui apartament, în municipiul de la malul mării. Cercetările au fost demarate după ce victimele s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Brașov, care au sesizat faptul că, în 2024, au fost induse în eroare și înșelate de către o persoană, care le-ar fi determinat să îi transfere suma totală de 67.000 de lei, promițându-le că le va ajuta să achiziționeze un apartament la licitație. „Sub această motivare, una dintre persoanele vătămate i-ar fi (…)

Alte articole din Gândul
Utilajele de deszăpezire intervin în zona montană a județului Brașov, unde se semnalează lapoviță și NINSOARE
În zona montană din județul Brașov s-au înregistrat, joi seara, (…)
[Gândul] - 2/10/2025
Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin, revoltat de revenirea la televizor a sociologului Marius Pieleanu
Jurnalistul Patrick de Hillerin, și nu numai, este revoltat de (…)
[Gândul] - 2/10/2025
Ora de iarnă 2025 vine cu anumite SCHIMBĂRI pentru corpul uman. Cum poți să profiți pentru a-ți regla stilul de viață
Ora de iarnă marchează revenirea la timpul standard, prin darea (…)
[Gândul] - 2/10/2025
Moșteanu dezvăluie că militari MAPN au lucrat cu POTRA: Știm că niște militari au încălcat legea/Au mers în Congo/Am trimis acele dosare la parchet
Ionuț Moșteanu a vorbit la Digi 24 despre cazul mercenarilor lui (…)
[Gândul] - 2/10/2025
Moșteanu, noi DETALII despre achiziția de 214 tancuri: E nevoie de tancuri noi/ Condiția e să fie construite în România /Vedem cine vine la licitație
Ionuț Moșteanu a vorbit la Digi 24 despre achiziția celor 214 (…)
[Gândul] - 2/10/2025
Moșteanu explică în ce consta zidul de drone: E ideea Ursulei von der Leyen/ Nu există detalii tehnice/ E nevoie să găsim bani
Ionuț Moșteanu a explicat la Digi 24 că zidul de drone a fost (…)
[Gândul] - 2/10/2025
Cum trebuie să se pregătească șoferii pentru sezonul rece. Nu plecați la drum fără „kit-ul de supraviețuire de iarnă”, cu cele 5 elemente esențiale!
Ninsorile abundente au cuprins deja mai multe zone din România, (…)
[Gândul] - 2/10/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY