Spitalul pentru copii „Sf. Maria”, fără manager

[Cotidianul] 29/09/2025

Demitere mai mult de formă la spitalul ieșean în care au murit mai mulți copii. Managerul Spitalului pentru copii „Sf. Maria” din Iaşi, dr Cătălina Ionescu, a fost demisă, dar va ocupa funcția de manager medical. „Orice declaraţie privind ceea ce s-a întâmplat la Spitalul ‘Sf Maria’ va fi făcută după finalizarea raportului Corpului de Control al Prim-ministrului. Până nu vom vedea care sunt concluziile nu ne vom pronunţa nici despre partea medicală. Doamna Cătălina Ionescu este astăzi managerul Spitalului ‘Sf Maria’, iar ulterior se va întoarce în funcţia de manager medical în cadrul acestui spital”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, potrivit Agerpres. Dr. Cătălina Ionescu, a declarat vineri, presei, că şase dintre cei nouă copii internaţi la ATI au decedat începând cu 7 septembrie, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Arme confiscate la Oktoberfest Brașov
Amenzi de aproximativ 70.000 de lei şi 3.000 de lei confiscați. (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Epoca crizei perene
Vreme de decenii, portofoliul investitorilor a fost format din (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Premieră în fotbal: penalty anulat de cartonașul verde!
Nu mai știu ce se inventeze șefii fotbalului pentru a a aduce noi (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Explozie globală a cancerului
Experții prevăd că decesele cauzate de cancer la nivel mondial vor (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Jocul periculos al cifrelor: Deficitul bugetar, umflat la 8,4%
Coaliția de guvernare a decis ca rectificarea bugetară din această (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Alt dinamovist accidentat la lotul de tineret
După câteva evoluții consistente la mijlocul terenului, se părea (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Călin Georgescu, trimis în judecată cu un plagiat din Cristi Dănileț, comis de procurorul Marius Iacob
După o lungă și profundă dezbatere pe TikTok a Rechizitoriului pe (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY