Epoca crizei perene
[Cotidianul] 29/09/2025
Vreme de decenii, portofoliul investitorilor a fost format din circa 60% acțiuni și 40% obligațiuni suverane. Aurul a fost considerat tot mai mult o relicvă, iar cei care se îndreptau spre aur au fost priviți ca un soi de adepți ai teoriilor conspirației. Pentru prima dată după 50 de ani, instituțiile financiare internaționale au început să vorbească despre o limitare a procentului de obligațiuni suverane la 20%, în favoarea investițiilor în metale prețioase. Este un adevărat tsunami al capitalului care se mută către aur și fuge de datoria guvernelor. Apare și tendința creșterii celor 20% aur și, în plus, a acumulării de cash, tot în dauna datoriilor guvernamentale. ”Lumea nu va trece printr-o criză precum cea din 2008-2011. Nicio bancă centrală sau guvern nu va accepta asta. Ați putea (…)

Alte articole din Cotidianul
Arme confiscate la Oktoberfest Brașov
Amenzi de aproximativ 70.000 de lei şi 3.000 de lei confiscați. (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Premieră în fotbal: penalty anulat de cartonașul verde!
Nu mai știu ce se inventeze șefii fotbalului pentru a a aduce noi (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Spitalul pentru copii „Sf. Maria”, fără manager
Demitere mai mult de formă la spitalul ieșean în care au murit mai (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Explozie globală a cancerului
Experții prevăd că decesele cauzate de cancer la nivel mondial vor (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Jocul periculos al cifrelor: Deficitul bugetar, umflat la 8,4%
Coaliția de guvernare a decis ca rectificarea bugetară din această (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Alt dinamovist accidentat la lotul de tineret
După câteva evoluții consistente la mijlocul terenului, se părea (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
Călin Georgescu, trimis în judecată cu un plagiat din Cristi Dănileț, comis de procurorul Marius Iacob
După o lungă și profundă dezbatere pe TikTok a Rechizitoriului pe (…)
[Cotidianul] - 29/09/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY