O femeie din Iași s-a ales cu dosar penal, sub acuzația de UCIDERE a animalelor cu intenție. Ce a făcut suspecta

[Gândul] 12/09/2025

Polițiștii din municipiul Iași au fost sesizați, joi, cu privire la faptul că o persoană ar fi prins un porumbel pe care ulterior l-ar fi mâncat. La fața locului a fost identificată o femeie de 54 de ani, care a fost condusă la secție pentru clarificarea situației. Din cauza unei stări evidente de agitație și a comportamentului neadecvat, ea a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În cauză, s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Fondatorii One United Properties, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, dezvăluie în premieră POVESTEA din spatele afacerii lor
Fondatorii One United Properties, Victor Căpitanu și Andrei (…)
[Gândul] - 12/09/2025
Ca să scape de ÎNCHISOARE, șeful Ferrari a plătit aproape 200 de milioane de euro statului italian. Cu ce a fost prins
John Elkann, președintele grupului Stellantis și al Ferrari, a (…)
[Gândul] - 12/09/2025
Trump anunță oficial că se va ocupa de Soros. De ce îl acuză președintele SUA
Președintele american Donald Trump amenință cu deschiderea unei (…)
[Gândul] - 12/09/2025
Cum „PĂCĂLESC” unii tineri sistemele de recrutare ale angajatorilor și reușesc să fie selectați pentru interviu
Aproape 30.000 de locuri de muncă au fost scoase pe piață în (…)
[Gândul] - 12/09/2025
Pe lângă cei 464 de parlamentari, LUNAR se cheltuie suplimentar 1 milion euro cu angajații aleșilor
Pe lângă salariile pe care le primesc cei 464 de parlamentari, (…)
[Gândul] - 12/09/2025
De ce par neverosimile imaginile cu dronele rusești din Polonia? S-au născut deja o grămadă de conspirații, dar explicația e foarte simplă
Drone rusești ieftine din lemn și polistiren au invadat spațiul (…)
[Gândul] - 12/09/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY