Deputatul Mircea Fechet către conducerea Ministerului Mediului: ‘Nu mai blocați investițiile hidroenergetice declarate prin lege de interes public major!’

[Amos News] 10/09/2025

Fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor solicită deblocarea imediată a proiectelor pentru Amenajările Hidroenergetice Pașcani, Surduc-Siriu, Cerna-Motru-Tismana și Cornetu-Avrig, proiecte strategice care, deși au toate condițiile prevăzute de lege îndeplinite, sunt captive – de două luni – la Ministerul Mediului. Liberalul Mircea Fechet atrage atenția asupra ‘paraliziei administrative’ de la nivelul conducerii Ministerului Mediului, unde proiectele pentru patru mari investiții hidroenergetice, deși mature și cu documentații complete, sunt blocate din luna iulie. Deputatul susține că frânarea acestor investiții reprezintă o sfidare a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a declarat proiectele ce vizează securitatea energetică a României ‘de interes public major’, dar și o (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

AUR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David
Alianța pentru Unirea Românilor a depus, în Senatul României, o (…)
[Amos News] - 10/09/2025
Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului să nu contracteze creditele de 16,7 miliarde euro prin instrumentul SAFE al Uniunii Europene
Petrișor Peiu (liderul senatorului AUR): „Vor să bage România în (…)
[Amos News] - 10/09/2025
TPBI prelungește programul liniilor 41, 93, 205, 331 și 335, pentru preluarea participanților la concertul Scorpions
Liniile 41, 93, 205, 331 și 335 vor avea un program de circulație (…)
[Amos News] - 10/09/2025
Vernisajul expoziției de fotografie „Japonia, file din natură”
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită (…)
[Amos News] - 10/09/2025
Sesiune de instruire antreprenorială în domeniul economiei albastre durabile
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează o sesiune de (…)
[Amos News] - 10/09/2025
Sedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Marţi, 9 septembrie 2025, a avut loc şedinţa Comisiei pentru (…)
[Amos News] - 10/09/2025
Deputatul Dan Nicolae denunţă autorităţile care lasă izvoarele sărate din Băicoi să se degradeze
Deputatul POT de Prahova, Dan Nicolae, trage un semnal de alarmă (…)
[Amos News] - 10/09/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY