Cozmin Guşă: „Statul Paralel își arată fața hâdă! Se dovedește că securiștii români, cei asemenea lui Coldea, au jucat tot timpul la orice capete posibile: înainte de ´89 cu sovieticii, după ´90 cu rușii, apoi cu oricine, apoi cu americanii, din nou cu rușii și cu chinezii, fără fidelități care țin cont de interesul național, doar cu interesul promovării și propășirii lor personale, a copiilor lor, a beizadelelor lor, a sporirii averilor lor. Ăștia sunt securiștii români, responsabili grav de tot ceea ce a fost rău și ni s-a întâmplat”

[Ecopolitic] 9/09/2025

„Mulți dintre voi, prieteni goldiși, v-ați săturat probabil de Statul Paralel, dar și dde dezvăluirile legate de nocivitatea acțiunilor acestuia. Însă eu, dimpotrivă, vă îndemn să vă păstrați atenția trează referitoare la subiect, deoarece abia de acum înainte ar putea urma acțiuni reale de destructurare a sa, a acestui Stat Paralel, Deep State, cum îi spun americanii, sau, mă rog, alte formulări, oricum ceva aflat în afara legii și controlului cetățenesc, care ar trebui să definească o democrație”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă. „Vă supun pe scurt atenției două imagini. Prima este legată de Elena Udrea, iar a doua este legată de rivalul său de moarte, care i-a devenit și dușman, mă refer la partea masculină, e vorba despre Florian Coldea, pentru că pe partea (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Andrei Gușă: Guvernul Franței a căzut în urma impunerii unei politici de austeritate similare cu cea promovată de tandemul Bolojan – Nicușor!
Deputatul AUR Andrei Gușă spune într-o declarație politică că (…)
[Ecopolitic] - 9/09/2025
George Simion: Guvernul lui Macron a căzut. Să sperăm că urmează guvernul lui din România
Liderul suveranist George Simion, reacție-fulger după anunțul (…)
[Ecopolitic] - 9/09/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY