Bărbat reţinut după ce, beat fiind, a încălcat un ordin de protecţie şi și-a amenințat mama cu moartea
[Gazeta de Sud] 8/09/2025
Un bărbat din localitatea argeşeană Săpata a fost reţinut după ce, pe fondul consumului de alcool, a încălcat un ordin de protecţie şi a ameninţat-o cu moartea pe mama sa. „Poliţiştii au fost sesizaţi în noaptea de 6/7 septembrie, de o femeie, de 66 de ani, din Săpata, cu privire la faptul că fiul său, de 45 de ani, care locuieşte la aceeaşi adresă, pe fondul consumului de alcool, ar fi încălcat ordinul de protecţie, emis de instanţa de judecată, prin aceea că s-ar fi apropiat la o distanţă mai mică de 50 de metri de fiul acestuia, în vârstă de 24 de ani. Totodată, bărbatul de 45 de ani i-ar fi adresat ameninţări cu moartea şi mamei sale, în aceeaşi împrejurare“, se precizează în comunicat, potrivit Agerpres. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea (…)

Alte articole din Gazeta de Sud
Statul vrea să confiște de la cămătari toate sumele împrumutate ilegal, nu doar dobânzile
Deputaţii au votat o lege care prevede că autorităţile pot să (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
19 ani de închisoare pentru manelistul care și-a sechestrat iubita într-o mașină și a încercat să-i dea foc
Gheorghiță Sava, cântărețul de manele din București care și-a (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
Ministerul Justiției vrea să introducă feminicidul în Codul Penal
Ministerul Justiției (MJ) a lansat, luni, o consultare privind (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
Tânăr arestat după ce și-a bătut iubita pentru că a stat prea mult de vorbă, la o nuntă, cu un alt bărbat
Un tânăr, de 27 de ani ,din județul Alba a fost arestat preventiv (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
Volkswagen lansează noi modele electrice mai ieftine
Volkswagen speră că noile modele electrice accesibile o vor ajuta (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
Atenție, nu e glumă! O creatură a provocat haos în miez de noapte într-un bloc, sunând la sonerii
Locatarii unui bloc de apartamente din sudul Germaniei, care au (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
Mircea Lucescu: „Ciprioții se vor dărui cu o intensitate care nu vreau să ne surprindă“
Naţionala României va întâlni marți, de la ora 21.45, la Nicosia, (…)
[Gazeta de Sud] - 8/09/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY