Rusia avertizează că SANCȚIUNILE occidentale nu o vor determina să își schimbe acțiunile din Ucraina

[Gândul] 8/09/2025

Kremlinul a transmis luni, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Dimitri Peskov, că nicio sancțiune nu va obliga vreodată Rusia să schimbe cursul războiului din Ucraina. Avertismentul vine la câteva ore după ce Statele Unite și Uniunea Europeană au indicat că iau în considerare sancțiuni economice suplimentare împotriva Moscovei, transmite Reuters. Occidentul a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina, care durează de trei ani și jumătate, și a anexării Peninsulei Crimeea, în 2014, în încercarea de a afecta economia Rusiei și a reduce din sprijinul de care se bucură președintele țării, Vladimir Putin. Putin spune, însă, că economia rusă, care a crescut mai rapid decât cele ale țărilor G7 și a sfidat previziunile occidentale privind o (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

BANC | Bulă, la restaurantul Cabanei Caraiman
„Gândul” îți aduc zâmbetul pe buze, cu un banc al cărui (…)
[Gândul] - 8/09/2025
Premierul Spaniei va implementa o serie de MĂSURI „pentru a pune capăt genocidului din Fâșia Gaza”
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunțat, luni, o serie de (…)
[Gândul] - 8/09/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY