Accident soldat cu 3 morți în județul Bihor

[Cetățeanul] 8/09/2025

Trei bărbați au murit luni dimineața, în urma unui accident rutier produs pe DN 19 E, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu, anunță ISU Bihor. Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 05.05, potrivit g4media.ro. Apelantul a declarat că în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, toate cele trei persoane aflate în cele două autovehicule fiind încarcerate și inconștiente. La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanță SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă la SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță. „Echipajele de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cetățeanul

Dâmbovița. 48 de școli nu au organizat festivitatea de deschidere. 65.000 de elevi încep anul școlar
Aproape 65.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025
Descoperire șocantă într-un cimitir din Petroșani
Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit, duminică, în (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025
Gorj. Un bărbat şi-a reclamat fiica pentru că i-a furat bani şi bijuterii în valoare de 300.000 de lei
Un bărbat din judeţul Gorj a depus sesizare la Poliţie împotriva (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025
Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe județe din țară
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de instabilitate (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025
Nicușor Dan și-a dus fetița la școală
Nicușor Dan și-a dus luni dimineață la școală fetița, care trece (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025
Târziu: În loc de război fratricid, vă propun pacea
Războiul româno-român, care durează, cu intermitențe, de vreo sută (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025
Val de concedieri la OMV Petrom: sunt vizați peste 1.000 de angajați
Petrom va fi cea mai afectată de disponibilizările din grupul OMV, (…)
[Cetățeanul] - 8/09/2025


[Toate articolele din: Cetățeanul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY