Angela Gheorghiu – 35 de ani de excelență și refuzuri

Nu cred că există tristețe mai adîncă decît cea provocată de puntea prăbușită între un mare artist cu țara lui. A fost cazul Elvirei Popescu, al lui Eugen Ionescu, al lui Mircea Eliade, al Virginei Zeani, chiar și al lui Ion Luca Caragiale și este și cel al Angelei Gheorghiu. Să faci înconjorul lumii în sute de concerte, să fii un nume care încinge săli celebre și stadioane, pentru care se fac cozi la bilete și programări la declarații și interviuri, care vinde și dă muzicii clasice măreție și de figura căreia este lipit și numele României, iar cînd te întorci acasă, în loc de lauri, de recunoaștere și de aplauze, să ți se închidă ușa, să ți se spună că nu sunt spectatori suficienți sună mai degrabă ca o trimitere într-un exil forțat, ca o nedreptate și ca o pedeapsă cumplită. Nu știu (…)