Cristoiu: Ilie Bolojan, autorul celei mai mari golănii la nivel înalt din postdecembrism; românii s-au obişnuit cu banditismul şi a ajuns să li se pară normal orice înşelătorie

[Ecopolitic] 6/09/2025

Publicistul Ion Cristoiu își începe cel mai nou jurnal prin anunțul potrivit căruia Ilie Bolojan a numit în funcția de Șef al Corpului de control al premierului pe Crinel Nicu Grosu. Scriitorul mai spune că: „normal ar fi fost ca să știm și părerea celorlalte partide din Coaliție”, scrie gandul.ro. „Vineri a apărut în Monitorul Oficial decizia premierului Ilie Bolojan de numire în funcția de Șef al Corpului de Control al premierului, a cetățeanului numit Crinel Nicu Grosu. Corpul de control al premierului este și a fost, și nu știu dacă va mai fi, un instrument al celui care conduce Guvernul de a-și face de cap în cadrul Guvernului”, și-a început scriitorul jurnalul. „Oricând premierul poate să trimită Corpul de Control la orice minister, chiar dacă în cadrul Coaliției ministerul (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

George Simion, alături de parlamentarii, membrii și simpatizanții Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), la Țebea
George Simion, alături de parlamentarii, membrii și simpatizanții (…)
[Ecopolitic] - 6/09/2025
Dăncilă: Ludovic Orban a blocat autostrada București-Brașov pentru că erau constructori chinezi
”În perioada în care am fost prim-ministru, am semnat contracte cu (…)
[Ecopolitic] - 6/09/2025
Disponibilizări masive la OMV Petrom. Ar fi vizați peste 1.000 de angajați
OMV Petrom ar putea concedia peste 1.000 de angajați, dintr-un (…)
[Ecopolitic] - 6/09/2025
Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, (…)
[Ecopolitic] - 6/09/2025
Luni, 8 septembrie, în prima zi de școală, 30.000 de dascăli din toate colțurile țării își vor striga nemulțumirile la Bucureşti
Luni 8 septembrie, în prima zi de școală, 30.000 de dascăli din (…)
[Ecopolitic] - 6/09/2025
Facturile s-au dublat. Guvernul Sărăciei aruncă românilor nevoiaşi 50 de lei în bătaie de joc (realitatea.net)
Românii au rămas fără apărare în fața austerității, iar (…)
[Ecopolitic] - 6/09/2025


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY