Cei mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
[Cotidianul] 6/09/2025
Nu mai contenesc laudele la adresa României. „UE și partenerii de discuție sunt foarte încântați de actualul guvern…”, ne aburește ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pâslaru. ”Dacă eu nu asigur Uniunea Europeană că îmi păstrez cheltuielile și aduc venituri ca să pot să-mi țin bugetul, n-am cum să justific să-mi dea Uniunea Europeană pe mână încă 20 de miliarde de euro”, mai spune același ministru. Sigur pe el, cel de-al patrulea userist din panoplia tip insectar a guvernului, după Țoiu, Moșteanu și Buzoianu, nu ne spune și cine garantează veniturile ce vor fi obținute pentru ca, nu-i așa, Uniunea Europeană, entuziasmată, să ne mai dea încă 20 de miliarde pe mână. Așa că, ne întrebăm cu teamă, ca Eminescu în Scrisoarea a III-a, „Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a (…)

Alte articole din Cotidianul
Băluță le reamintește bucureștenilor că ”s-a ținut de cuvânt„
Urmare a finalizării lucrărilor programate în zona din fața (…)
[Cotidianul] - 6/09/2025
Ce se întâmplă cu Il Luce? Selecționerul, declarație șocantă după umilința cu Canada
Sfârșitul meciului de vineri seară de pe Arena Națională a fost (…)
[Cotidianul] - 6/09/2025
Zelenski îi răspunde lui Putin „teroristul”
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii (…)
[Cotidianul] - 6/09/2025
Ce se întâmplă cu circulația între Piața Națiunile Unite și Unirii
Circulația rutieră pe Splaiul Independenței din București, între (…)
[Cotidianul] - 6/09/2025
Amprentele de trei milenii de la muzeul din Deva
Epoca bronzului este o perioadă cultural-istorică caracterizată (…)
[Cotidianul] - 6/09/2025
Nicușor Dan dă peste cap protestele profesorilor
Nicușor Dan a declarat joi seara, la un post TV, că nu știe să (…)
[Cotidianul] - 6/09/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY