Donald Trump a afirmat că mai mulți ostatici reținuți în Fâșia Gaza de teroriștii Hamas ar putea fi MORȚI: „Sper că nu este adevărat”
[Gândul] 6/09/2025
Președintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că mai mulți ostatici reținuți în Fâșia Gaza ar putea fi morți, avansând mai multe cifre diferite, dar și că Statele Unite se află în „negocieri ample” cu teroriștii Hamas, potrivit AFP și Reuters. „S-ar putea ca unii să fi murit recent, din câte aud. Sper că nu este adevărat, dar există peste 30 de corpuri în aceste negocieri”, a declarat preşedintele SUA la Casa Albă, în cea de-a 700-a zi a războiului dintre Israel şi organizația teroristă Hamas. Donald Trump a avansat mai întâi numărul de „aproximativ 38 de morţi – tineri şi frumoşi oameni morţi”, înainte de a aduce în discuţie numerele de 20 şi 30. Dintre cele 251 de persoane răpite în timpul atacului efectuat de Hamas pe 7 octombrie 2023 pe teritoriul israelian, 47 sunt încă (…)

Alte articole din Gândul
Cât costă un borcan de zacuscă PREMIUM cu trufe. Ce prețuri practică piețele în toamna lui 2025
Cât costă un borcan de zacuscă PREMIUM cu trufe. Ce prețuri (…)
[Gândul] - 6/09/2025
TEST | Ai IQ-ul lui Nikola Tesla dacă știi câte animale sunt, de fapt, în această fotografie
Crezi că poți rezolva acest puzzle? O pădure armonioasă ascunde (…)
[Gândul] - 6/09/2025
Invadatorii CHIP și DALE. Odiseea lui Cub-Galben-Cască-Roșie și Cub-Roșu-Cască-Galbenă într-un lift comunist din Titan
Ca la râie, munca începe în momentul când dă de tine și se termină (…)
[Gândul] - 6/09/2025
Lukașenko joacă la două capete în partida „Occident vs Rusia”. „«Fratele mai mic al lui Putin», folosit pentru a pune presiune pe Moscova”
Alexandr Lukașenko – președintele Belarusului – reușește să își (…)
[Gândul] - 6/09/2025
Donald Trump a semnat un ORDIN executiv prin care redenumeşte Pentagonul drept ”Departamentul de Război”: „Cred că este un nume mult mai potrivit”
Președintele Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin (…)
[Gândul] - 6/09/2025
Încă un lider PSD îl atacă pe șeful Guvernului. Mihai Fifor: „Este un atentat marca Bolojan”
Tensiunile în coaliție se întețesc pe zi ce trece. Mihai Fifor (…)
[Gândul] - 6/09/2025
Strategia Europeană pentru Reziliența Apei. 2022, 2023 și 2024, cei mai SECETOȘI ani din istoria recentă a României
Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid. Crizele (…)
[Gândul] - 6/09/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY