Maia Sandu îndeamnă misiunile internaționale de observare a alegerilor la vigilență pentru a expune ingerințele străine
[Ecopolitic] 5/09/2025
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor internaționale care vor monitoriza alegerile parlamentare din 28 septembrie: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO). Șefa statului a atras atenția misiunilor de observare a alegerilor asupra interferențelor străine menite să submineze procesul democratic din Republica Moldova. Printre acestea, Președinta a menționat finanțarea ilegală a forțelor anti-europene ca principal instrument de ingerință, precum și rețelele de cumpărare a voturilor coordonate de grupări criminale, campaniile masive de dezinformare, atacurile cibernetice, protestele plătite și încercările de a dezbina societatea. Maia Sandu a îndemnat la o (…)

Alte articole din Ecopolitic
Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole: ”Am pus în transparență proiectul de revizuire a criteriilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap. Fraudele și abuzurile nu mai trebuie să afecteze (…)
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
PMB anunță măsuri pentru siguranța elevilor și fluidizarea traficului rutier pentru începerea noului an școlar
Primăria Municipiului București (PMB) se pregătește pentru (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
PMB anunță că a luat măsuri pentru siguranța elevilor și fluidizarea traficului rutier pentru începerea noului an școlar
Primăria Municipiului București (PMB) se pregătește pentru (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
Cristoiu: În politica externă, totul se reduce la «mac-mac». Primul «mac» este «ajutăm Ucraina», al doilea «mac» este «ajutăm Moldova». Și cu asta s-a închis totul!
La cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
Societatea civilă: Scrisoare despre reprezentarea diplomatică a României în țările sursă pentru muncitorii imigranți
Deschiderea de noi ambasade în Nepal, Bangladesh și Sri Lanka, (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
Ciolacu: „Am lăsat România pe locul doi la creştere economică în UE”
Fostul premier al României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova donează pentru al doilea an consecutiv un număr impresionant de cărți în limba română, pentru bibliotecile publice de peste Prut
𝑆𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑎𝑙𝑡 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝐷𝑒𝑝𝑎𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 (…)
[Ecopolitic] - 5/09/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY