Sindicaliștii din Educație roagă directorii și inspectorii să nu le saboteze protestul. „Nu-i amenințați pe protestatari”

[Gândul] 5/09/2025

După o vară de proteste neîntrerupte, sindicaliștii din Educație se pregătesc de momentul zero al demersului lor revendicativ față de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Aceștia au anunțat boicotarea începerii anului școlar și organizarea unui miting, luni 8 septembrie, în Capitală, chiar în ziua în care este programată deschiderea noului an școlar. „Vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre, să nu opriți colegii care vor să-și exprime în mod democratic problemele și să nu-i amenințați, este mesajul transmis vineri de sindicaliștii din Educație către directorii și inspectorii școlari, în contextul protestelor anunțate pentru luni. Guvernul a dictat creșterea normei în cazul directorilor și inspectorilor Potrivit unui mesaj al FSLI și al federației„Spiru Haret”, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Cum prepari cartofi la cuptor cu cașcaval și smântână. Rețeta este foarte simplă și ideală pentru orice ocazie
Iată cum prepari cartofi la cuptor cu cașcaval și smântână. Rețeta (…)
[Gândul] - 5/09/2025
Un polițist din Cluj a bătut și tâlhărit o femeie pe care o plătise pentru a întreține relații intime
Un polițist din Cluj a bătut și tâlhărit o femeie pe care o (…)
[Gândul] - 5/09/2025
Economia României gâfâie: creșterea a fost de numai 1,4% în prima jumătate din 2025. Ce sectoare au contribuit
Produsul Intern Brut al României a urcat în trimestrul II din 2025 (…)
[Gândul] - 5/09/2025
„Oaia neagră” a UE, Viktor Orbán, în centrul unui nou scandal. Think tank-ul populistului maghiar, acuzat că a primit milioane de euro
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orbán, este protagonistul (…)
[Gândul] - 5/09/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY