Un nepalez a agresat două minore, noaptea, la Cluj Napoca. Agresorul a fost pedepsit de un membru al familiei fetelor cu o bătaie

[R3media] 1/09/2025

Săptămâna trecută, la Cluj Napoca, un nepalez a agresat două fete minore, în vârstă de 14 și 16 ani, ieșite seara târziu la o farmacie non-stop din oraș. Agresorul și un alt muncitor străin de origine asiatică le-au abordat fete, făcându-le avasuri sexuale, moment în care fata de 16 ani și-a sunat fratele. Acesta, Samir Lakatoș pe numele său, alături de cumnat, a sosit la în locul indicat de tânăra de 16 ani, observând cum în continuare iubita lui Lakatoş era trasă de haine de către unul dintre străini. Conform celor susţinute de Lakatoş în faţa avocatei sale, cumnatul său a mers la unul dintre străini, a încercat să discute cu acesta, însă străinul l-a lovit în burtă. Atunci, Lakatos l-a lovit în faţă, iar străinul a căzut, s-a ridicat şi a plecat. Citește și: Cine se face egal cu (…)


    Trimite Email

Alte articole din R3media

Statul de drept, încă o dată anulat. Primăria Capitalei a anulat un miting anti-migrație, autorizat anterior, la presiuni politice
Primarul interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu (foto), a (…)
[R3media] - 1/09/2025
Optimizarea spațiului de lucru: Strategii pentru managerii de afaceri din București
Un spațiu de lucru bine organizat face diferența pentru orice (…)
[R3media] - 1/09/2025
Coincidență? Patru candidați AfD au murit pe neașteptate chiar înainte de alegerile pe care urmau să le câștige
Patru candidați din Alternativa pentru Germania (AfD) au murit (…)
[R3media] - 1/09/2025
Calendarul zilei: 1 septembrie, începutul noului an bisericesc și prima zi în noul an tradițional românesc
Anul bisericesc începe la 1 septembrie, când începea Indictionul (…)
[R3media] - 31/08/2025


[Toate articolele din: R3media +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY