Calendar ortodox, 2 septembrie: Este PRĂZNUIT Sfântul Mucenic Mamant, care s-a născut într-o închisoare. De unde provine numele său

[Gândul] 1/09/2025

Calendarul ortodox îl prăznuiește marţi, 2 septembrie, pe Sfântul Mucenic Mamant, care s-a născut într-o închisoare din Paflagonia (Asia Mică), din părinţi creştini, pe nume Theodot şi Rufina. Potrivit crestinortodox.ro, la un moment dat, cei doi au fost întemniţaţi pentru că nu au lepădat credinţa în Hristos și, astfel, Sfântul Mamant s-a născut în închisoare. Din nefericire, tatăl său moare înainte ca acesta să se nască, iar mama sa a trecut la cele veşnice după ce l-a născut. Apoi, un înger i se descoperă unei femei creştine, Amina, şi îi porunceşte să meargă la temniţă şi să-l ia pe Mamant. Mamant nu a vorbit până la vârsta de 5 ani, dar când a împlinit această vârstă… primul cuvânt pe care l-a rostit a fost „mama”. Astfel, Amina, văzând că deseori copilul îşi strigă mama, i-a pus (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Trump susține că India s-a oferit să reducă taxele vamale pentru bunurile americane la ZERO
Președintele american Donald Trump a declarat luni că India s-ar (…)
[Gândul] - 1/09/2025
Sute de amendate DEPUSE pentru cele 5 proiecte din pachetul II
Aproape 300 de amendamente la cele cinci legi pentru care Guvernul (…)
[Gândul] - 1/09/2025
Ministrul german al Apărării critică comentariile lui von der Leyen privind desfășurarea de trupe în UCRAINA
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a respins luni (…)
[Gândul] - 1/09/2025
George Simion anunță că vor fi depuse cinci moțiuni de cenzură
George Simion anunță că Opoziția este gata să depună cinci moțiuni (…)
[Gândul] - 1/09/2025
Radu Marinescu: Magistrații nu sunt niște dușmani ai poporului
„Magistrații nu sunt niște dușmani ai poporului. Nu trebuie să (…)
[Gândul] - 1/09/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY