China – miezul fierbinte al lumii de azi și posibilul salt către lumea de mâine
[Info Brașov] 1/09/2025
Putin a început o vizită prelungită în China. Iar acolo se află toți lideriii importanți ai Eurasiei. Aparent pentru grandioasa paradă. Practic însă pentru a strânge liniile. Deja „timpul nu mai are răbdare”, iar chestiunile esențiale se cer tranșate.Tentativa lui Trump de a pune capac războiului din Ucraina a eșuat ca efect al duplicității liderului american. Pe de-o parte promovând „agenda păcii”, pe partea cealaltă efectuând manevre agresive. De exemplu, acum se află în plină pregătire o manevră agresivă asupra Venezuelei. 5% din flota americană e concentrată acolo, fiind de așteptat o tentativă agresivă de schimbare a puterii politice a țării, Nicolás Maduro. Nu cred că mișcarea a fost negociată cu Putin! În urmă cu vreo 10 zile v-am prezentat ceea ce urmează să se petreacă în (…)

Alte articole din Info Brașov
Poporul român nu mai poate să fie manipulat, nu mai poate să fie dezbinat sau controlat!
Călin Georgescu, mesaj tranșant de la Judecătorie: Toate măsurile (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
Surpriza din „pachețele” lui Bolojan – multinaționalele sunt scutite de impozitul de minim 1% pe cifra de afaceri!
Incapacitatea guvernului Bolojan de a da ceea ce a promis începe (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
Ucrainenii nu vor încetarea războiului fără garanții, iar Leyen pregătește intervenția trupelor europene
Era normal ca o scelerată din fruntea Comisiei Europene, furnizată (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
Consilierii USR din Consiliul Local își vor mătrășite nelegiuirile din mandatul Coliban
Nesfîrșite sunt nelegiuirile acumulate în timpul mandatului lui (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
Cum ar fi dacă?
Sunt un biet medic de familie iubit sau detestat pe care (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
Actualul Guvern cu aceste măsuri prociclice va genera inflație și sărăcirea populației
Saptamana aceasta Ministerul de Finante a publicat executia (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
Fractură între palatele Puterii înainte de asumarea răspunderii guvernului
Astăzi, guvernul Bolojan urmează să-și asume răspunderea pe nu mai (…)
[Info Brașov] - 1/09/2025
[Toate articolele din: Info Brașov +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY