34 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova/Sorin Grindeanu: „Susțin începerea de îndată a capitolelor de negociere cu UE”

[Gândul] 27/08/2025

Sorin Grindeanu transmite un mesaj clar, cu ocazia celebrării celor 34 de ani la proclamarea independenței Republicii Moldova. Președintele interimar PSD declară că susține „începerea de îndată a capitolelor de negociere cu UE”, pe drumul integrării al fraților de peste Prut. Social-democratul Sorin Grindeanu pune proiectele mari de infrastructură, dintre cele 2 state-surori, într-un context cu importanță strategic- politică. „Un argument în plus pentru capacitatea de a consolida legăturile directe dintre cele două state, dar și dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”, scrie Grindeanu pe pagina sa de facebook. Republica Moldova se află în proces de pre-aderare la UE, iar România s-a oferit să-i acorde tot sprijinul de care are nevoie ca să și reușească. „Alegerile parlamentare (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Adrian Severin: „‘Păstorii’ români au fost bătuți, alungați și băgați în pușcării”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a vorbit (…)
[Gândul] - 27/08/2025
Tura de noapte
Am fost aseară să iau două sticle de apă minerală la unul dintre (…)
[Gândul] - 27/08/2025
Dan Dungaciu despre EȘECUL diplomației românești: „Expresia crizei de gândire din statul român”
Invitat în podcastul moderat de jurnalistul Dan Andronic, (…)
[Gândul] - 27/08/2025
Paralizie generală în sistemul judiciar: JUDECĂTORII și procurorii își opresc activitatea!
Judecătorii instanțelor din țară au decis să suspende, începând de (…)
[Gândul] - 27/08/2025
Trump pregătește un plan pentru Fâșia Gaza, după încheierea RĂZBOIULUI dintre gruparea Hamas și Israel
Președintele SUA, Donald Trump, va organiza, miercuri, o „reuniune (…)
[Gândul] - 27/08/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY