Nicuşor Dan, prezentat ca având autism. Un membru CNA cere buletin medical
[Cotidianul] 22/08/2025
O dezbatere în CNA legată de un clip distribuit pe Facebook a generat stupoare. Clipul distribuit, în care o femeie ce se prezenta drept profesoară a zis că Nicuşor Dan ar avea autism şi, din acest motiv, nu ar putea deveni preşedinte al României, a ajuns pe masa Consiliului Naţional al Audiovizualului. În timp ce majoritatea membilor CNA au susţinut eliminarea clipului, Georgică Severin s-a opus ferm susţinând, printre altele, că preşedintele ar trebui să prezinte public un buletin medical, „pe care nu l-am primit după preluarea mandatului”, relatează Paginademedia.ro. „Până una alta să ne amintim că în conformitate cu legea, noi ar trebui să primim anual un buletin medical pe care nu l-am primit după preluarea mandatului. Aici eu văd nişte opinii, cu care poţi să fii sau să nu fi de (…)

Alte articole din Cotidianul
Trump: „Ucraina ar trebui să poată ataca Rusia. Vin vremuri interesante”
Casa Albă este obligată să-și tempereze optimismul cu care vorbea (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
Foametea, confirmată oficial în Fâșia Gaza
Foametea a fost confirmată pentru prima dată în orașul Gaza, (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
Țeapă în numele lui Diogo Jota
Un site web al unei fundații care pretindea că a strâns aproape (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
240 de ani de la Patenta de abolire a iobăgiei în Transilvania
Urmare a răscoalei din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
Enisala învie
Enisala învie. Astăzi și mâine, are loc, la Tulcea, o nouă ediție (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
Incendiul de la Uzina Cugir: ”Cei de la 112 credeau că e o glumă”
Recentul incendiu de la Uzina Mecanică Cugir, județul Alba, a fost (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
Bucureștiul doarme, conduce Von der Leyen
România are privilegiul unei așezări geopolitice care îi oferă (…)
[Cotidianul] - 22/08/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY