Daniel David: Măsurile nu sunt de reformă, sunt măsuri de criză/ Impactul real este că nu mai avem nevoie de cele două miliarde de lei

[Gândul] 21/08/2025

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat în cadrul unui podcast că impactul real al măsurilor anunțate este că ministerul său nu mai are nevoie de cele două miliarde de lei. Ministrul a transmis că măsurile luate nu sunt de reformă, sunt măsuri de criză. Unele au caracter permenant, altele sunt provizorii. De exemplu, bursele studenților sunt măsuri provizorii, reorganizarea rețelei școlare, în fiecare an poți să modifici lucruri, a mai spus Daniel David în cadrul unui podcast. Daniel David a recunoscut că multe dintre măsuri au fost luate în grabă. „Neavând acei bani (2 miliarde de lei), trebuia să iei acele măsuri. Dacă nu era situație de criză, luai aceste măsuri? Unele puteau fi discutate, dar cele mai multe nu ar fi trebuit luate așa. Sunt de acord cu dvs. că procesul de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

O tenismenă calificată la US Open face bani din Onlyfans și percepe o taxă uriașă pentru bărbații care vor să iasă cu ea în oraș
Situată pe poziția 559 în ierarhia WTA și calificată recent în (…)
[Gândul] - 21/08/2025
Profesoară din Craiova, UCISĂ de soț chiar sub ochii fiicei lor de 11 ani. După crimă, bărbatul s-a sinucis
O profesoară din Craiova a fost ucisă de soțul său, chiar sub (…)
[Gândul] - 21/08/2025
Florin Călinescu: Când vorbești lucruri de țară, trebuie să vorbești ca Ștefan cel Mare. Georgescu a fost FURAT. Și Lasconi!
Florin Călinescu se plânge că politicienii actuali nu sunt deloc (…)
[Gândul] - 21/08/2025
Cele 5 ZODII care acum au unele probleme financiare, dar astrele le-au pregătit deja altceva. Acești nativi sunt născuți să fie bogați
Astrologii anunță că anumite zodii, care acum au unele dificultăți (…)
[Gândul] - 21/08/2025
Ion Cristoiu: „Nimeni din AMERICA nu ar fi sprijinit o Ucraină care atacă”
În ediția din 21 august 2025 a emisiunii moderată de jurnalistul (…)
[Gândul] - 21/08/2025
Impozitele pentru locuinţe vor MAJORATE în funcţie de oraş şi zonă, din 2026. Care vor fi diferențele
Impozitul pe locuinţe creşte cu până la 70%, de la 1 ianuarie (…)
[Gândul] - 21/08/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY